Ghemotoc de speranţă cu ochi albaştri

Devoțional zilnic

Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat. Romani 12:6

Au fost multe lacrimi. Mai multe decât se pot număra. Mi-au şiroit din ochi în diverse situaţii. Adeseori îl priveam pe unicul nostru fiu cum se uita la alte familii cu mai mulţi copii. Mi s-a rupt inima când soţul meu a întors capul după o micuţă roşcată, care, după felul în care arăta, ar fi putut fi fata noastră. Apoi şi-a întors capul în altă direcţie. Infertilitatea făcea ravagii.

Dorinţa de a avea măcar încă un copil ne umplea inima. Însă fiecare sarcină se termina la fel, iar noi aproape ne pierduserăm speranţa. Apoi a venit operaţia care ne-a spulberat visurile. Bugetul nu ne permitea să adoptăm un copil. Pierduserăm orice fărâmă de speranţă, cel puţin aşa credeam.

El s-a născut într-o zi de Sabat, într-o dimineaţă rece de ianuarie. Ştiam că urma să vină pe lume şi, cel mai probabil, i se va oferi o altă casă decât cea a părinţilor lui biologici, aşa că ne-am rugat. Ne-am rugat şi tot rugat. Era un ghemotoc de speranţă cu ochi albaştri. După trei săptămâni s-a alăturat familiei noastre. Au trecut trei ani până când totul a fost oficial şi legal, însă acest copil preţios deja devenise fiul nostru. Nepotul nostru după naştere, dar fiul nostru prin alegere şi răspuns la rugăciunile noastre fierbinţi!

Drumul nu a fost mereu uşor. Decăderea din drepturile părinteşti a acumulat anumite tensiuni, iar procesul părea că nu se mai termină. Dar, privindu-l pe micuţ cum creşte, devenind un băieţel atât de dulce, apoi un băiat tot mai mare, ne mai revenea speranţa în suflet. O minune, în adevăratul sens al cuvântului. Darul lui Dumnezeu care să ne reamintească să nu ne pierdem niciodată speranţa.

Când speranţa noastră era aproape stinsă, Dumnezeu a găsit o modalitate să reînnoiască prezenţa Spiritului Său în viaţa noastră. El ne-a îndeplinit visurile, chiar dacă totul părea imposibil. Căile Lui le depăşeau atât demult pe ale noastre, încât nu le-am înţeles decât când a pus în braţele noastre visul pentru care ne rugam. Nu-ţi pierde niciodată speranţa! Este materialul din care sunt făcute visurile… visurile noastre şi ale lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta ne spune Ieremia 29:11.

Doamne, iartă-ne atunci când viziunea noastră umană ne face să credem că nu mai există şanse! Ajută-ne să vedem ce vezi Tu: acea speranţă care nu ar trebui să moară niciodată! Acea dragoste care este alegerea Ta pentru noi.


Kimberley Targert-Paul

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit