Groapa în formă de clopot

Devoțional femei 9 octombrie 2017

Au tras astfel pe Ieremia cu funiile şi l-au scos din groapă (…) în curtea temniţei.Ieremia 38:13

Fără intervenţie din exterior, este practic imposibil să ieşi dintr-o groapă, mai ales dintr-una în formă de clopot. Într-o asemenea groapă se afla Ieremia (profetul plângăcios). A fost aruncat în temniţă din cauza mesajului său deprimant şi nepopular. Deşi venit direct de la Dumnezeu, mesajul lui nu a fost acceptat de popor. Ţara era bântuită de foamete, oamenii mureau din lipsă de hrană. Voiau să audă ceva pozitiv şi înălţător, chiar dacă ar fi însemnat ca Ieremia să spună minciuni.

Uneori ne trezim înnămolite în adâncurile mlăştinoase ale gropii vieţii, deşi uneori nu din vina noastră. Încercăm să ieşim încet, pas cu pas, doar ca să descoperim că dezechilibrul ne face să ne afundăm şi mai mult cu fiecare încercare pe care o facem. Când duşmanii lui Ieremia l-au aruncat în groapă, a fost pentru el moarte curată, sau cel puţin aşa părea. Situaţia părea disperată. Toţi luptau pentru propria supravieţuire. Cine să-şi mai aducă aminte de un întemniţat? Dumnezeu. El avea alte planuri pentru Ieremia şi printre ele nu se număra moartea într-o groapă. Uneori, Dumnezeu oferă ajutor din sursele cele mai improbabile. Alteori, fericita eliberare ne parvine ca un dar frumos, însă neelegant împachetat. Lui Ieremia ajutorul i-a venit din partea lui Ebed-Meleh, un eunuc etiopian angajat la palatul regelui Zedechia. Nu era nici datoria, nici responsabilitatea lui Ebed-Meleh să îl ajute pe Ieremia. De fapt, el şi-a riscat nu numai locul de muncă, ci şi viaţa.

Când ne găsim în groapa vieţii, cum categoric ne găsim din când în când, trebuie să apucăm bine frânghia aruncată de Dumnezeu. El poate să ne audă strigătul din cea mai adâncă groapă a disperării. Mai mult, El Se poate folosi de cele mai improbabile mijloace ca să ne răspundă la rugăciune. Centimetru cu centimetru, El ne va ridica şi ne va scoate din groapă.

Şi noi, la rândul nostru, trebuie să le aruncăm altora frânghia salvatoare. Ca şi groapa noastră, groapa lor poate fi plină de suferinţă, singurătate, relaţii destrămate, visuri spulberate sau greutăţi financiare. O frânghie de salvare legată de Dumnezeu va aduce speranţă şi încurajare. Compasiunea faţă de alţii ne va ajuta pe noi însene să ne căţărăm afară din groapa disperării noastre, la o nouă şi mai luminoasă zi. Prin harul lui Dumnezeu, mă rog ca acesta să fie obiectivul tău pe ziua de azi.

Avis Mae Rodney

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro