Devoțional zilnic

Haos!

Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare! – Galateni 6:16

În urmă cu câţiva ani, mă aflam într-un tur prin Europa şi mi-a fost dat să văd haosul suprem pe străzile Romei. Pe o autostradă cu trei benzi pe sens erau cinci coloane de maşini. De fapt, nu prea se puteau vedea liniile de demarcaţie între benzi, dacă într-adevăr existau. Curând, am încetat să mai tresar când cineva ne tăia direct calea, ieşea direct în banda plină de trafic (cu maşini care mergeau) sau când cineva hotăra să întoarcă maşina în mijlocul traficului aglomerat. La urma urmei, părea că nimeni nu loveşte pe nimeni. Am cerut în ajutor câteva zeci de îngeri care să meargă în jurul nostru.

Apoi a venit prima intersecţie majoră – între cincizeci şi o sută de maşini înghesuite în acea intersecţie, ca sardinele în conservă. Maşini care mergeau în toate direcţiile! Am tresărit de groază şi m-am mirat că oamenii totuşi reuşeau să meargă undeva. Din nou, am fost uimită de numărul mic de accidente din moment ce semafoarele păreau să fie doar nişte ornamente stradale.

În cele din urmă, ghidul nostru ne-a dezlegat misterul: „Ei au propriile reguli de circulaţie pe drum,” a explicat el. „Există reguli nescrise, dar toţi localnicii le cunosc şi le aplică. Problema apare când intră în trafic un străin care nu cunoaşte aceste reguli. Atunci încep claxoanele şi mâinile scoase pe geam. Atunci situaţia devine periculoasă şi au loc accidente.”

Haosul se pare că, de fapt, nu era haos. Existau reguli – nescrise – dar existau şi, dacă erau urmate, totul decurgea normal. Cred că erau asemenea regulilor lui Dumnezeu. Acestea nu sunt scrise pe panouri, dar le putem găsi în Cuvântul Său. Atât timp cât aceste reguli sunt urmate, lucrurile decurg normal. Dacă însă există numai o persoană care să nu urmeze această ordine, un singur „şofer” rău, se poate crea un adevărat haos.

Uneori suntem ispitiţi să credem că Dumnezeu a lăsat această lume în haos. Totuşi, când am intrat pe autostrada care ducea către aeroportul din Roma, ceva mi-a reamintit că nu este aşa: am văzut doi cedri falnici din Liban stând drepţi, câte unul de fiecare parte a drumului, de parcă aceşti copaci falnici păzeau „cetatea veşnică a Romei.” Parcă ei Îl simbolizau pe Dumnezeul nostru care stă neîncetat să îşi păzească lumea. „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”, ne-a făgăduit El (Evrei 13:5).

Asta înseamnă că El este cu noi în Roma, Toronto, Los Angeles, Singapore, Brazilia sau oriunde ne-am afla în lumea Lui mare – astăzi şi întotdeauna.

Dawna Beausoleil