Harul îți este de ajuns

Devoțional zilnice 6 septembrie 2018

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” – 2 Corinteni 12:9

Ca oameni, avem tendinţa să aşteptăm de la Dumnezeu mai mult decât am primit deja şi să Îi cerem mai mult decât merităm. Devoţionalul pentru 6 septembrie din cartea lui Max Lucado, Grace for the Moment Daily Bible (2006) este intitulat „Doar atât este?” şi sugerează că harul lui Dumnezeu descoperit la cruce ne este suficient. În cartea sa, In the Grip of Grace (1996), acelaşi autor ilustrează acest concept printr-o analogie, folosindu-se de un avion care a fost închiriat pentru o cursă, dar al cărui motor dintr-odată a luat foc. Pilotul aleargă grăbit din cabină şi strigă: „Ne vom prăbuşi! Trebuie să scăpăm de aici!” Apoi oferă fiecărui pasager câte o paraşută şi le dă câteva indicii, după care deschide uşa avionului.

Înainte de a sări din avion, primul pasager cere o „paraşută roz”. Uimit, pilotul dă din cap şi spune: „Nu este suficient că ţi-am dat o paraşută?” Al doilea se apropie de uşă cu o altă cerere: „Mă întrebam dacă se poate să mă asiguraţi că nu mi se va face rău în timpul căderii?” Pilotul răspunde: „Nu, dar vă pot asigura că veţi avea o paraşută în timpul căderii.” Fiecare pasager vine cu câte o cerinţă şi primeşte o paraşută. „Vă rog, căpitane”, spune unul dintre ei, „îmi este teamă de înălţimi. Îmi puteţi îndepărta această frică?” Pilotul îl împinge blând pe pasager pe uşa avionului. Un alt pasager vrea nişte ochelari speciali, altul vrea cizme, iar altul vrea să aştepte până când avionul se apropie mai mult de pământ.

Unul dintre ei chiar imploră: „Nu puteţi schimba planul? Să ne prăbuşim cu avionul. Poate vom supravieţui.”

„Voi nu înţelegeţi?” strigă pilotul în timp ce îi ajută pe fiecare pe rând.

„V-am dat câte o paraşută, este suficient.” Aveau nevoie de un singur lucru pentru a sări, şi el le-a oferit acel lucru. El a pus în mâna pasagerilor instrumentul strategic. Darul este potrivit. Dar erau ei mulţumiţi? Nu. Erau neliniştiţi, nerăbdători, chiar aveau şi pretenţii.

În călătoria noastră spirituală prin lumea aceasta de păcat şi durere, Dumnezeu ne oferă harul Său salvator şi chiar ne încurajează să cerem binecuvântări speciale (Matei 7:7-11). Dar aceasta nu înseamnă că vom primi tot ce vom cere. Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru harul Său salvator fără limite şi să nu ne plângem din cauza binecuvântărilor suplimentare care nu vin întotdeauna în forma în care le aşteptăm.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro