Îți oferim posibilitatea să studiezi Biblia și Comentariile Biblice prin intermediul aplicației MyBible 
Poți descărca aplicația MyBible pentru telefonul mobil sau tabletă:
Poți studia cărțile Ellen White în limba română și în alte limbi pe egwwritings.org 
Aplicația Ellen White pentru telefonul mobil sau tabletă:
Studiul zilnic Școala de Sabat, Biblia la rând și Devoționalul pot fi găsite pe studiu-biblic.ro
Viața lungă făgăduită celor care își onorează părinții
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul…
Maria, sora lui Moise
Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple. (Exodul 2:4) Ați observat că, de multe ori, rezolvarea…
Nunta pe banii moșului
„Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor…” Iov 29:12 Ghiță avea 5 copii și o ducea destul de greu. Împreună cu soția lui se străduiau să…
O femeie pe care o poate folosi Dumnezeu
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau…
Isus îi iubește pe cei nevrednici
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. – Romani 5:8…
Să sfințim Sabatul
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. (Exodul 20:8) Dumnezeu a spus: „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului…
Iochebed
Şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. (Evrei 11:23) Sclavă, fără resurse, lipsită de libertate, în pericol de moarte, dar cu credinţă în Dumnezeu.…
Crezul nostru suficient
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui…
Ziua Gândului
„Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” 1 Petru 4:10…
Fiecare om este un copil al lui Dumnezeu
Te chem pe nume, eşti al Meu. – Isaia 43:1 Selina, fata mea cea mică, s-a dus la uşa din faţă şi a observat multe…