Iacov

Devoțional zilnice 23 decembrie 2018

Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos. (Iacov 1:1)

Sunt Iacov, întâiul născut al lui Iosif (Matei 13:55). Pe mama am pierdut-o de mici. Tata s-a recăsătorit cu Maria, care ne-a fost o adevărată mamă, blândă şi credincioasă. Copilul ei a fost mezinul casei. N-am văzut niciun copil, apoi tânăr atât de nevinovat, înțelept, curajos și bun. Pe noi, frații mai mari, Isus ne-a iubit cu „o iubire nesfârșită” (Hristos, Lumina lumii, cap. 9, par. 10). Noi însă L-am rănit mult. Cu dispreț, îndoială, gelozie, ruşine că eram rude. La noi în casă, Isus suferea din cauza răutății noastre. Găsea pace şi înțelegere la străini, în casa lui Lazăr. Noi „nu L-am băgat în seamă, totuși El suferințele noastre le-a purtat” (Isaia 53:4). Pentru că noi nu eram de partea Lui și lângă El când murea, mama noastră, văduvă de câțiva ani, a fost încredințată slujirii filiale a lui Ioan. Fiind cel mai mare, eu însumi trebuia să am grijă de fratele mai mic şi de mama. Dar n-am făcut-o.

Însă m-am căit. La doar câteva zile după acea vineri neagră, L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor şi Domn (Faptele 1:14). Şi m-a acceptat şi El! Chiar mi S-a arătat personal (1 Corinteni 15:7). Treptat, prin vocea bisericii Lui, m-a chemat să-L slujesc. Am prezidat Conciliul de la Ierusalim (Faptele 15:13). Ce har nemeritat! Isus a aplicat la Iuda profeția din Psalmii 41:9: „Chiar şi acela… care mânca din pâinea mea ridică și el călcâiul împotriva mea.” Dar Iuda a mâncat trei ani alături de El; eu, 30 de ani, disprețuindu-L şi certându-L, iar creștinii mă văd stâlp în biserică, primul chiar, şi-mi zic Iacov cel Drept. Ce nedreptate! Ce iubire!

Domnul m-a folosit să scriu o epistolă bisericii! Cred că a fost prima carte scrisă din Noul Testament. Am accentuat iubirea de Dumnezeu (1:12 şi 2:5) şi dragostea față de orice om (2:8). Am mustrat discriminarea, ipocrizia, bârfa şi credința lipsită de faptele iubirii slujitoare. În ultimul meu verset, am subliniat importanța salvării unui om pierdut. Așa am fost si eu. Mândru, dar iubit, răbdat, mustrat, chemat, aşteptat. Doamne Isuse, iartă-mă! Trimite-mă!

Suflete scump, dacă treci prin amarul de a fi respins de ai tăi sau de a fi înconjurat de oameni dragi, dar care sunt pierduți, aminteşte-ți că aceasta a fost şi viața lui Isus. Urmează-L prin a-i iubi pe aceştia până la capăt, cu răbdare şi sacrificiu. Crede, iubeşte şi nădăjduieşte! Istoria lor nu s-a încheiat deocamdată! În ceea ce te privește, nu uita cine ai fost, nu te mândri cu ceea ce eşti acum şi roagă-te lui Dumnezeu să te folosească în a-i întoarce pe alți iacovi ce stau zeci de ani lângă Isus, dar neiubindu-L!

Cristian Trenchea, pastor, Conferinţa Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro