Îl ştie pe fiecare pe nume

Devoțional zilnic

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Matei 10:29,30

Povestea noastră este o idilă de pe timpul liceului. L-am întâlnit pe soţul meu când aveam 16 ani, iar prietenia noastră a înflorit într-o relaţie puternică şi stabilă de dragoste. Ne-am căsătorit cinci ani mai târziu şi, nu după mult timp, am adăugat un bebeluş preţios la mica noastră familie. El reprezenta dragostea absolută a vieţilor noastre. Ne simţeam împliniţi. Dumnezeu ne oferise tot ceea ce aveam nevoie. Sau cel puţin aşa credeam.

Totuşi, într-o seară, în timp ce ne uitam la ştiri, am văzut un reportaj despre un accident aviatic îngrozitor, în care un avion al companiei Korean Air Lines a fost interceptat şi doborât de un avion sovietic în Marea Japoniei. Toţi cei 269 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Ştirile includeau şi un interviu dat de o tânără care îşi pierduse ambii părinţi în accident. Era singură la părinţi şi mi s-a rupt inima de durere doar privind-o cum stătea, tulburată şi confuză, în faţa camerei de luat vederi. Când a fost întrebată ce simte, ea a răspuns: „Acum sunt singură. Nu mi-a mai rămas nimeni.”

În următoarea zi, aceste cuvinte încă făceau ocolul minţii mele. „Acum sunt singură.” Am început să-mi imaginez cum s-ar simţi băiatul nostru dacă s-ar confrunta vreodată cu această situaţie. Acum avea deja nouă ani şi era mulţumit cu viaţa lui de copil singur la părinţi. Avea verişori care îi ţineau companie şi prieteni care veneau la el să se joace. Totuşi, aceste cuvinte: „singură, nu mi-a mai rămas nimeni” au continuat să mă bântuie. Ştiam că va trebui să rezolv problema curând.

Într-un final, într-o după-amiază, l-am sunat pe soţul meu la serviciu şi i-am spus că trebuie să vorbim despre opţiunea de a avea un al doilea copil. A fost extrem de surprins. După multe discuţii şi rugăciuni, ne-am zis că aceasta era decizia cea mai bună. Prin harul lui Dumnezeu, doi ani mai târziu, în familia noastră s-a născut Julian. El a adus o bucurie de nespus în vieţile noastre. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru cele două binecuvântări de la El, materializate prin cei doi băieţi. Chiar dacă între ei e o diferenţă de zece ani, sunt fraţi. Acum suntem o familie completă.

Tatăl nostru, Îţi mulţumesc pentru modul în care ne-ai binecuvântat familia! Îţi mulţumesc că m-ai scos din starea mea de mulţumire de sine! Îţi mulţumesc pentru cei doi copii preţioşi! Te rog să continui să îi binecuvântezi, aşa încât să fie credincioşi vocii Tale oricând!


June Jepthas

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit