Devoțional zilnic

Îmi vor construi un templu și voi locui în mijlocul lor

Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. (Exodul 25:8)

Ascultă ediția audio aici.

Domnul a poruncit construirea unui templu. Să fi fost asemănător cu templul lui Amon din Karnak, dotat cu o minunată sală hipostilă? Sau cu cel din Deir el-Bahari, construit pentru regina Hatshepsut, mama adoptivă a lui Moise? Nicidecum! Modelul sanctuarului israelit din deșert a fost „al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul”, al „lucrurilor cereşti”, incinta sacră fiind nimic mai mult decât „un chip și o umbră”.

În urmă cu câțiva ani am vizitat Egiptul. Îmi amintesc cu ce surpriză ca să nu spun stupoare, am intrat, conduși de ghidul nostru, în complexul sacru din Karnak, în sancta sanctorum, locul preasfânt din templul acesta. Era un cub perfect, unde i se aducea închinare zeului creator Min, o mică statuetă falică, aflată în interiorul unui soi de tabernacul. Am văzut reprezentați în frescele murale și îngeri, asemănători heruvimilor ocrotitori de pe capacul chivotului, care își acopereau picioarele cu aripile. Este evident că Domnul, îngăduitor într-o anumită măsură față de contextul cultural, i-a permis lui Moise să reproducă elemente împrumutate din templele egiptene, dar purificate.

Deși locuirea lui Dumnezeu printre oameni, cea reală, adevărată, a fost întruparea lui Isus-Hristos (Ioan 1:14), sanctuarul israelit a constituit tipul acestei manifestări: lumina din shekinah dintre cei doi îngeri ai chivotului era o reprezentare vie a prezenței divine; lămpile aprinse ale sfeșnicului cu șapte brațe simbolizau lumina Duhului Sfânt care iluminează poporul; pâinile pentru punerea înainte Îl reprezentau pe Isus, Pâinea vieții; sângele jertfelor de ispășire și preoții reprezentau sângele lui Hristos oferit pe cruce și Isus în rolul Său de preot. Sanctuarul israelit, mărturia vie a mântuirii în Vechiul Testament, a fost o minunată parabolă profetico-mesianică a slujirii lui Isus și a planului de mântuire din Noul Testament. Este motivul pentru care ciudata sărbătoare a Zilei Ispășirii, cu toată semnificația ei escatologică, era și o reprezentare a sfârșitului, a judecății de cercetare și a ultimului act de mijlocire al Mântuitorului în ceruri, înainte de venirea Sa.

Iată de ce fiecare credincios este aici, jos, un sanctuar, un templu al Duhului Sfânt prin care îi aduce închinare lui Dumnezeu în duh și în adevăr, o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu, care Îl aduce pe Hristos, viața și crucea Lui, în viaţa noastră.

Ne dorim ca Domnul să locuiască astăzi în viața noastră? Acest lucru este posibil dacă Îi deschidem ușa inimii.