Devoțional zilnic

Împăciuitorii

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! – Matei 5:9

De obicei, când sunt acasă, ţin poarta încuiată. Într-o zi, după plimbarea de dimineaţă, am hotărât să o las deschisă. Noul meu vecin, neştiind că sunt acasă, a hotărât să se servească singur cu apă de la robinetul din curte. Când am observat furtunul lui de udat care trecea din grădina mea spre casa lui, nu am fost prea fericită. Aş fi preferat să mă întrebe mai întâi. Ştiam foarte puţine despre el sau despre sistemul lui de valori. De aceea, în mintea mea au dat năvală mai multe întrebări neplăcute: Ce să fac? Ce să îi spun? Cum să îl abordez? Trebuia să îi spun că nu eram deloc de acord cu acţiunile lui. M-am gândit să închid robinetul şi să deconectez furtunul. Eram în dilemă, dar un lucru era sigur: eram foarte supărată.

Apoi, acel „susur blând, încet” mi-a vorbit: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.” Mi-a fost reamintit acest verset exact la timp. Am stat tăcută pe verandă. Apoi o maşină a apărut de nicăieri. Era noul meu vecin. Se întorsese pentru a termina proiectul de udat grădina, dar, spre groaza lui, m-a întâlnit pe verandă. S-a ruşinat foarte tare! Şi-a cerut iertare din inimă, mi-a explicat că alimentarea cu apă fusese întreruptă pentru casa lui. Când a văzut poarta mea deschisă, a crezut că plecasem deja la lucru şi a hotărât să se autoservească.

„Deoarece nu aveam numărul tău de telefon pentru a te suna şi a-ţi cere voie”, a explicat el, „am luat această hotărâre fiind disperat să fac rost de apă.” I-am acceptat scuzele şi l-am asigurat că totul era în regulă, chiar i-am spus că eram bucuroasă să îl ajut. Am făcut schimb de numere de telefon şi i-am spus să mă sune dacă mai avea nevoie de ajutorul meu. Ne-am despărţit paşnic.

O lună mai târziu, încercând să plec de acasă la muncă, maşina mea refuza să se mişte. Am făcut tot ce am putut pentru a porni maşina, dar pur şi simplu refuza să funcţioneze. Am mers în curtea casei, disperată să găsesc pe cineva care să mă ajute. De acolo l-am văzut pe el, pe vecinul meu, care stătea liniştit în curte de parcă aştepta să ajute! A diagnosticat problema foarte rapid şi a remediat situaţia. În scurt timp am pornit spre locul de muncă şi am fost atât de recunoscătoare pentru ajutorul lui. Desigur, mi-am amintit de ziua când şi el a avut nevoie de ajutor. Sub călăuzirea acelui „susur blând şi liniştit”, noi putem fi împăciuitori, împărtăşind unii cu alţii bucuriile, întristările şi poverile.


Jacqueline Hope HoShing-Clarke