Implicarea creștinului în societate și ispita lui Iuda

semneletimpului.ro

Vorbind despre condiţia umană cu un umor autocritic și poate autoironic, unul dintre popularele cântece gospel americane rezumă o nefericită combinare a reperelor în viziunea creștină. Titlul imnului este „This Old House” („Casa cea veche”) și în esenţă afirmă: „Nu ne permitem să reparăm casa cea veche” întrucât „mergem acasă la Domnul.”

Deși alegoria cântecului este inspirată de dorul apostolului Pavel de a lepăda „cortul” trupului muritor și de a fi îmbrăcat în neputrezire la venirea Domnului, legitimitatea acestei neglijenţe este limitată. Când vorbește despre trupul uman, apostolul afirmă că este templul Duhului Sfânt[1], care trebuie onorat, iar creștinul Îl glorifică pe Dumnezeu inclusiv prin banala îngrijire fizică[2].

Nepăsarea creștinului sugerată de cântecul amintit vine dintr-o epuizare în faţa provocărilor existenţei într-o lume marcată de efectele păcatului. În faţa acestui tip de surmenaj spiritual, creștinul își reduce interesul la siguranţa personală, iar escatologia sa la atât se rezumă.[3] Extinsă, această atitudine creează un creștinism comod, elitist, pozitiv, naiv cu obstinaţie, preocupat pragmatic de mântuirea și binele propriu, declinând responsabilitatea faţă de lume, împletind subconștient și nefericit afirmaţiile biblice: „Dacă pământul cu tot ce este pe el va arde”, „de ce să ne pese nouă”[4] de el acum?

Evitarea acestui reducţionism se realizează prin păstrarea în echilibru a celor doi poli care definesc fiinţa și caracterul bisericii. Primul pol este cel hristologic – biserica are ca temelie a existenţei ei persoana lui Iisus Hristos[5]; iar celălalt pol este cel escatologic – caracterul și misiunea bisericii îi definesc identitatea și orientarea în lume[6]. Accentuarea unui pol și neglijarea celuilalt duc fie la o serenitate ignorantă faţă de nevoile semenilor și ale misiunii, fie la legalism autosuficient în care fiecare caută să se prezinte mai pregătit pentru revenirea lui Iisus. În ambele cazuri, eșecul e dat de o viziune a menirii creștinului incompletă și deformată de interesul personal.

Ispita celor 30 de arginţi

Creștinismul unei viziuni deformate are efecte nefaste în practică. Un exemplu al accentuării polului escatologic în detrimentul celui hristocentric îl oferă Iuda Iscarioteanul. Ca unul care ţinea banii întregului grup, El vorbește despre ceea ce în discursul lui pare un criteriu mai înalt decât onorarea lui Hristos, și anume criteriul carităţii faţă de săraci – atunci când critică gestul costisitor al Mariei de a spăla cu parfum picioarele Mântuitorului.

În final, Iuda își asumă o escatologie „superioară” în ceea ce Îl privește pe Mesia și, orbit de propria viziune, se erijează într-un strateg mai bun al inaugurării Împărăţiei decât Iisus, Mesia Însuși. Unii comentatori văd în trădarea lui Iuda o încercare de a-L forţa pe Iisus să-Și inaugureze Împărăţia.[7] Când observă comportamentul lui Iisus de după arest, Iuda își dă seama că planul și viziunea sa au eșuat. Atunci descoperă oroarea gestului său, dar nici atunci complet.

Iuda fusese atât de absorbit în viziunea sa, încât nu a mai putut avansa hristologic. El cunoscuse parţial viziunea divină, dar, apreciind mai mult viziunea proprie decât pe cea a lui Iisus, se gândește să accelereze prin trădare împlinirea escatologică a asumării tronului de către Iisus. Cei 30 de arginţi îi stimulează vulnerabilitatea – dorinţa de a reuși, cu bonusuri, pe orice plan personal. Iar falimentul viziunii îi descoperă goliciunea interioară. Truistic își strigă condamnarea – „am vândut sânge nevinovat” –, dar acest eșec recunoscut este faţă de propria viziune, întrucât, deși fusese unul dintre ucenicii lui Iisus, la final el nu afirmă nimic mai mult decât un străin – Pilat, guvernatorul roman.

Dacă ar fi o doctrină, atunci viziunea lui Iuda ar aparţine unei biserici care a uzurpat revelaţia prin discursul ei teologic, golindu-l de valorile lui Iisus și transplantând în loc propria ei agendă. Această biserică ar ajunge goală, întrucât doar mesajul lui Iisus Hristos susţine oamenii și valorile care dau sens real vieţii lor.[8] Dacă Maria ar fi fost o membră în biserica păstorită de Iuda, cu siguranţă și locul ei ar fi ajuns gol, întrucât ea, ca enoriașă, Îl iubea pe Iisus mai mult decât conducătorii bisericii ei.

Asemănătoare cu remușcarea lui Iuda pare tristeţea creștinilor ce deplâng reconversia bisericilor în baruri, în apartamente, în galerii de artă sau chiar în lăcașuri de cult necreștine.[9] Dar regretul acesta nu caută recuperarea unei hristologii care să-L înalţe pe Hristos, ci mai degrabă recuperarea tradiţiei proprii. Din această perspectivă, replica seacă a preoţilor: „Ce ne pasă nouă?” pare plină de realpolitik – o reconversie a spaţiului de închinare în interes locativ servește mai bine pragmatismului administrativ, în timp ce sănătatea spirituală a creștinilor contează puţin – administraţia fiind mulţumită ca, indiferent de teologia pe care ajunge să o susţină, să aibă controlul reperelor închinării și, implicit, controlul social. Deși falimentul interior al lui Iuda a dus la suicid, iar bisericile se golesc, modelul încă este perpetuat.

Taina judecăţii, baremul ei și cheia de rezolvare

Iuda a încercat forţarea agendei divine conform viziunii sale. Pericolul unei ucenicii diluate și care se servește pe sine a fost o temă a învăţăturii lui Iisus. Ca antidot, Iisus oferă trei perspective prin trei ilustraţii – cea a robului bun sau rău, cea a fecioarelor și cea a talanţilor – și apoi o explicaţie despre criteriul judecăţii finale. Prezentate în capitolele 24 și 25 în Evanghelia după Matei, acestea indică progresiv calităţile ucenicului autentic. Lecturarea lor comună și comparativă este esenţială, întrucât oferă un mesaj de ansamblu.

Să observăm ce au comun aceste parabole: revenirea va întârzia. Raportarea la această întârziere și slujirea ucenicului în această perioadă îi verifică acestuia autenticitatea. Toate parabolele indică raportarea la valorile lui Hristos și sunt exemplificate economic – risc, gestiune de resurse umane, investiţie, recuperarea investiţiilor, evaluare și recompensă. Fiecare parabolă, progresiv și reciproc, își decelează sensuri noi pentru conceptele prezentate metaforic.

În contextul escatologic, ucenicii sunt avertizaţi să rămână vigilenţi și harnici în împlinirea datoriei faţă de Dumnezeu. Exemplul din parabolă presupune libertatea ucenicului de a alege ce fel de rob vrea să fie: bun și vrednic, deservind bine resursa umană încredinţată de angajator, sau poate alege să fie rău, urmărindu-și propriul confort și ignorând datoria încredinţată, iar recompensa primită va fi în acord cu rezultatele obţinute.

A doua parabolă, cea a fecioarelor adormite înainte de venirea alaiului de nuntă, abordează atitudinea interioară a individului faţă de revenirea lui Iisus – este prezisă amorţeala tuturor din cauza întârzierii revenirii, dar există un stoc valoric ce se acumulează și care este imun la trecerea timpului. Aceste valori sunt asemenea celor încredinţate robului în exemplul anterior – valori ale Împărăţiei cerurilor manifestate în servirea semenilor, dar aici nu sunt expuse, ci este expusă doar atitudinea ucenicului faţă de ele. Când vor fi cerute de un context, valorile acestea cultivate se vor manifesta și astfel vor fi recunoscuţi cei care au investit cu adevărat în așteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ceilalţi, care nu au avut aceste preocupări, se vor găsi incompatibili cu Împărăţia.

A treia parabolă, a talanţilor, extinde tematica, abordând curajul de a investi în valorile divine și de a le multiplica în semeni, prezentând și riscul, și disconfortul acestei întreprinderi – cu aplicaţia finală că mandatul divin încredinţat omului este liber interpretat și aplicat de fiecare ucenic, dar va avea la final o evaluare. Mandatul divin nu este cel al arhivării valorilor într-un muzeu atemporal. În contextul acestei parabole, valoarea este dată de distribuţie și investiţie. Miza este ca investiţia Stăpânului să ofere dividende cât mai mari. Inclusiv înstrăinarea acestor valori la cei care par dezinteresaţi este preferabilă tezaurizării egoiste a Veștii Bune. Aceasta presupune cunoașterea Stăpânului și a ceea ce apreciază El.

În discursul final despre judecată se dezvăluie cifrurile celorlalte parabole. Se arată care este investiţia: în dragostea faţă de Iisus, manifestată prin preocupare și grija faţă de semeni – dragoste transpusă în dedicarea oricăror resurse care susţin și apreciază viaţa celorlalţi oameni, după cum Iisus Și-a dat viaţa pentru omenire. Această investiţie determină autenticitatea ucenicului pregătit să se reîntâlnească cu Iisus la revenirea Lui și asigură finalul pozitiv al h
ristologiei și escatologiei autentice.

Fundamentală în toate cele trei parabole este observaţia că cei care pică acest examen sunt cei care se încred prea mult în propria viziune despre ce înseamnă a fi creștin, corectând investiţia în semeni mai degrabă în cheie proprie decât conform valorilor divine.

Ce să valorizăm, în cine, ce și cum să investim

Dacă ne uităm la Indexul Păcii Globale[10] sau pe Raportul Inegalităţii în Lume 2018[11], problemele lumii par a ne depăși. Care este graniţa dintre implicarea în societate a creștinului și implicarea în politică? Nu sunt suficiente ONG-urile? De ce este nevoie de intervenţie și acţiune din partea organizaţiilor religioase?

Cu ocazia unui simpozion pe tema implicării sociale a creștinilor, Donald Rogers, director de politici publice la Serviciile de Ajutorare Catolice, a afirmat că natura problemelor umanităţii nu este doar de ordin tehnic, ci este în primul rând morală, iar creștinii nu își permit să fie echivoci aici. Creștinii implicaţi în activităţi umanitare cu impact social sau economic au datoria de a fi profesioniști în domeniile respective, dar au de asemenea responsabilitatea de a aplica viziunea lor despre o lume a dreptăţii divine[12], transpunând practic solidaritatea lor cu misiunea lui Iisus și cu semenii.

Exemplele următoare au pornit individual, apoi au devenit locale, iar în cele din urmă au dobândit influenţă regională și internaţională.

Studentul William Cameron Townsend vinde literatură biblică în Guatemala și întâlnește vorbitori de cakchiquel, o limbă indigenă. Confruntat cu analfabetismul populaţiilor mezoamericane, dar plin de dorul de a le împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu[13], demarează o școală lingvistică de vară pentru învăţarea acestor limbi în scopul traducerii Bibliei. Această organizaţie crește până devine, în 1942, Wycliffe Bible Translators – cea mai mare organizaţie internaţională din lume de traducere a Bibliei. Ţinta curentă a organizaţiei este aceea de a începe, până în 2025, procesul de traducere a Bibliei în toate limbile în care aceasta încă nu există.[14]

Robert Olson, american de origine scandinavă, se convertește în studenţie și simte chemarea de a duce Evanghelia la tribul motilone, în apropierea graniţei Columbiei cu Venezuela. Fără să fie susţinut de nimeni, începe singur această misiune riscantă. După ani de boală, tortură și alte dificultăţi devine cu greu acceptat în comunitatea tribului. Prin intermediul unui prieten din trib reușește să facă cunoscută credinţa creștină, care se răspândește rapid în triburile înrudite și duce la emanciparea populaţiei, care astăzi a integrat progresul social al civilizaţiei occidentale în stilul de viaţă din junglă, având școli, dispensare și alte instituţii.[15] Astăzi Robert Olson este cetăţean columbian și este primul alb pe care populaţiile indigene l-au apărat în contextul în care fusese acuzat pe nedrept într-un proces revoluţionar politizat în 1989. Astăzi, 70% din populaţia barí este creștină.

Aflată în misiune în Guatemala din anii ’80 pentru a alfabetiza copiii maya, pentru a-i ajuta să citească Biblia, călugăriţa ursulină Diana Ortiz este ameninţată în mod repetat. În 1989, confundată cu o localnică, este răpită de forţele de securitate, violată și torturată brutal în mod repetat timp de 24 de ore sub acuzaţia falsă de crimă, până când unul dintre conducătorii torţionarilor realizează că Diana Ortiz e cetăţean american. După mai multe întâmplări, scapă. Revenită în SUA, căută să i se facă dreptate și să facă lumină în ceea ce privește abuzurile inumane ale războiului civil din Guatemala. În 1990 își duce cazul în faţa Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului. Timp de cinci ani se încearcă mușamalizarea cazului ei de către oficiali guatemalezi și nord-americani. În urma unui protest prin greva foamei, în 1996, în faţa Casei Albe, președintele Bill Clinton ordonă verificarea implicării CIA în Guatemala. În urma investigaţiei, deși nu s-au recunoscut toate detaliile, a fost admisă tortura la care fusese supusă călugăriţa, iar Congresul American încetează susţinerea financiară a armatei guatemaleze. În 1998, Diana Ortiz fondează Coaliţia Internaţională pentru Abolirea Torturii și pentru Sprijinirea Supravieţuitorilor (Torture Abolition and Survivors Support Coalition International), unica organizaţie de acest gen, care le oferă sprijin supravieţuitorilor torturii, mulţi veniţi ca refugiaţi din ţări sud-americane, unde statul a folosit terorismul împotriva propriilor cetăţeni.

Pastorul român George Uba și tânărul Aurel Burcea, aflat în scaun cu rotile de peste 20 de ani, au fondat în 2010 Asociaţia Ridică-te și Umblă, care a recuperat și reintegrat comunitar persoane cu dizabilităţi, iniţial prin intermediul comunităţilor creștine. În urma unei experienţe personale, George Uba a pornit iniţiativa alături de biserica adventistă pe care o păstorea din București, dar a depășit limitele confesionale, servind într-un spirit creștin tuturor persoanelor cu dizabilităţi. Asociaţia a fost remarcată ca una dintre cele mai active organizaţii cu acest specific în mediul românesc, având astăzi numeroase filiale în ţară, iar în ultimii ani extinzându-se și în afara României.

Cu fiecare floare începe o primăvară

Acolo unde au acţionat misionarii creștini ce promovau convertirea individului, viaţa societăţii a devenit în ansamblu mai bună. Ideea de convertire individuală a emancipat responsabilitatea personală, preocuparea pentru acces la Biblie, a facilitat alfabetizarea, apoi educaţia în masă, medicina și presa. Misionarii au cerut încetarea abuzurilor din partea autorităţilor și reformarea politicilor coloniale, creând în ansamblu mai multă democraţie și crescând indicele calităţii locuirii.[16]

Aceste rezultate au fost posibile prin însușirea și aplicarea îndemnurilor profetice practice din Vechiul Testament de a face „ţara cu putinţă de locuit”[17], de a iubi mila, a face dreptate și a trăi smerit cu Dumnezeu[18], apoi de a privi valoarea individului în acord cu valoarea dată de Iisus Hristos acestuia.[19] Aplicarea acestui model înseamnă a le oferi și susţine tuturor dreptul la libertate, dreptate, sănătate, viaţă decentă[20], dându-i în mod solidar vieţii lor maxima calitate de care suntem capabili prin acţiunile vieţii noastre.

Footnotes
[1]„1 Corinteni 6:19,20”.
[2]„1 Corinteni 10:31”.
[3]„A se vedea cazul prorocului Ilie, 1 Împăraţi 19:4”.
[4]„2 Petru 3:10, Matei 27:4”.
[5]„Coloseni 1:18”.
[6]„Matei 28:18-20, Luca 24:46-49, Faptele apostolilor 1:7,8”.
[7]„În privinţa motivelor lui Iuda, interpretarea cea mai plauzibilă este cea conform căreia Iuda ar fi fost tot mai descurajat de tipul de Mesia ce Se dovedea Isus, fiind departe de acel eliberator naţionalist, militar pe care evreii îl sperau pentru a-i elibera de tirania romană. Vezi Craig Blomberg, «Matthew», în New American Commentary, vol. 22, Broadman & Holman Publishers, Nashville, 1992, p. 387”.
[8]„Ioan 14:6”.
[9]„Béatrice Debut, «Churches In England Are Being Converted To Bars», Business Insider, 31 mar. 2014, https://www.businessinsider.com/churches-in-england-are-being-converted-to-bars-photos-2014-3”.
[10]„Global Peace Index 2019, Institute for Economics & Peace, iunie 2019, Sydney; vezi http://visionofhumanity.org/reports”.
[11]„World Inequality Report 2018, http://wir2018.wid.world/”.
[12]„Donald Rogers, Executive Public Policy Liaison, în Social Action Now: A Challenge to the Seventh-day Adventist Church, 1997, p. 9”.
[13]„Matei 18:11,12”.
[14]„Vezi secţiunea «About» a site-ului organizaţiei, www.wycliffe.org/about”.
[15]„Bruce Olson, Bruchko, Charisma House, Lake Mary, Fla, 2006”.
[16]„Robert D. Woodberry, „The Missionary Roots of Liberal Democracy”, în The American Political Science Review, vol. 106, nr. 2, 2012, p. 244-274”.
[17]„Isaia 58”.
[18]„Mica 6:8”.
[19]„Matei 24:44,45”.
[20]„Luca 4:18,19, Isaia 61”.

„1 Corinteni 6:19,20”.
„1 Corinteni 10:31”.
„A se vedea cazul prorocului Ilie, 1 Împăraţi 19:4”.
„2 Petru 3:10, Matei 27:4”.
„Coloseni 1:18”.
„Matei 28:18-20, Luca 24:46-49, Faptele apostolilor 1:7,8”.
„În privinţa motivelor lui Iuda, interpretarea cea mai plauzibilă este cea conform căreia Iuda ar fi fost tot mai descurajat de tipul de Mesia ce Se dovedea Isus, fiind departe de acel eliberator naţionalist, militar pe care evreii îl sperau pentru a-i elibera de tirania romană. Vezi Craig Blomberg, «Matthew», în New American Commentary, vol. 22, Broadman & Holman Publishers, Nashville, 1992, p. 387”.
„Ioan 14:6”.
„Béatrice Debut, «Churches In England Are Being Converted To Bars», Business Insider, 31 mar. 2014, https://www.businessinsider.com/churches-in-england-are-being-converted-to-bars-photos-2014-3”.
„Global Peace Index 2019, Institute for Economics & Peace, iunie 2019, Sydney; vezi http://visionofhumanity.org/reports”.
„World Inequality Report 2018, http://wir2018.wid.world/”.
„Donald Rogers, Executive Public Policy Liaison, în Social Action Now: A Challenge to the Seventh-day Adventist Church, 1997, p. 9”.
„Matei 18:11,12”.
„Vezi secţiunea «About» a site-ului organizaţiei, http://wycliffe.org/about”.
„Bruce Olson, Bruchko, Charisma House, Lake Mary, Fla, 2006”.
„Robert D. Woodberry, „The Missionary Roots of Liberal Democracy”, în The American Political Science Review, vol. 106, nr. 2, 2012, p. 244-274”.
„Isaia 58”.
„Mica 6:8”.
„Matei 24:44,45”.
„Luca 4:18,19, Isaia 61”.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit