În afara zonei de confort

Devoțional zilnic 25 noiembrie 2019

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face. – losua 1:9

Când a fost ultima dată când ai păşit în afara „zonei tale de confort”? Ai păşit vreodată în afara zonei tale de confort?

Am păşit în afara zonei mele de confort la biserică în noiembrie 2015. Pastorul nostru a vrut să implice membrii în slujbele bisericii. Astfel, corpul pastoral a trecut prin registrul bisericii şi a cerut unor familii diferite să ţină studii biblice chiar înainte de predică, în fiecare săptămână. Ieri a fost rândul meu.

Dar să vă povestesc puţin contextul. Când secretarul bisericii mi-a trimis e-mai-lul cu cererea de a lua la rând un studiu biblic, aproape că am zis „nu”. Asta pentru că mă gândeam la cât de înspăimântător ar putea fi să stau înaintea oamenilor. Dar atunci mi-am amintit că viaţa constă în a creşte şi a te schimba… şi în a avea de-a face cu provocări, aşa cum sunt ele prezentate. O viaţă vibrantă nu constă în a te mulţumi să stai în acelaşi loc tot timpul. Aşa că am spus secretarului bisericii că voi face asta.

Chiar înainte să citesc, am spus adunării: „Sunt sigură că ceea ce voi face nu este mare lucru pentru voi, cei care sunteţi obişnuiţi să vorbiţi în public mai mult sau mai puţin, şi vă este foarte uşor să faceţi acest lucru. Oricum, pentru noi ceilalţi, pe care ne înspăimântă gândul de a sta în faţă, acesta este mare lucru! De fapt, este enorm!” S-au auzit chicoteli prin adunare, iar gheaţa a fost spartă. Am frecventat acea biserică de mai bine de 20 de ani şi niciodată, nici măcar o dată, nu am mers în faţă pentru a vorbi. Câţiva membri au vorbit cu mine după aceea, mulţumindu-mi pentru că am avut curajul să citesc în public.

Ai o zonă de confort din care ţi-e frică să ieşi pentru Isus? Împărăteasa Estera a făcut asta atunci când vieţile oamenilor din poporul ei erau în primejdie. Dar ea a ieşit. Daniel a ieşit din zona lui atunci când a ales să se roage cu fereastra deschisă, chiar dacă aceasta însemna o călătorie la groapa leilor. Aceşti indivizi au salvat vieţile oamenilor păşind în afara zonei de confort, dând totodată mărturie de binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei ascultători. Cred că ceea ce am făcut în acea dimineaţă de noiembrie în biserică îi va inspira şi încuraja pe alţii să fie suficient de curajoşi pentru a păşi şi ei în afara zonei lor de confort.

Astăzi, cum aş putea să păşesc în afara zonei mele de confort în moduri pozitive pentru Isus?


Sonia Brock

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro