În căutarea celor pierduți

Devoțional zilnic

Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi. – Matei 18:14

Mai era doar o lună până la a treia aniversare a fiului meu, Richard, când am trecut printr-o experienţă foarte traumatizantă. În timp ce se juca prin bucătărie cu jucăriile lui, eu am mers până la etaj să fac patul. Dintr-odată s-a făcut linişte în casă; nu se mai auzea deloc copilul care se juca. Am coborât repede să văd de ce se aşternuse liniştea în casă. Richard dispăruse, nu îl găseam nicăieri. Cizmuliţele lui de cauciuc şi şapca dispăruseră şi ele, aşa că am bănuit că era pe undeva pe afară. Am ieşit grăbită afară şi l-am strigat pe nume, dar nu am primit niciun răspuns.

Deja începeam să mă panichez. Râul care curgea foarte aproape de casa noastră era foarte umflat. Mai mult, în zona noastră au fost văzuţi urşi şi nu mai aveam vecini prin apropiere. Îmi treceau prin minte atâtea gânduri tulburătoare! Am ieşit din curte strigându-i numele. Deoarece fiica mea, Lois, de doar un an, era în casă, nu puteam să plec foarte departe şi să o las singură. Aşa că l-am chemat pe cel mai apropiat vecin şi i-am povestit situaţia. Între timp, am mers în toate direcţiile în jurul casei, strigându-l pe Richard. Eram foarte agitată. Apoi a intrat în curte maşina vecinului meu, urmată de alţi vecini pe care îi chemase ca să ne ajute să căutăm. Am zărit un căpşor care se vedea prin geamul maşinii şi am ştiut că micuţul Richard era în siguranţă. Am plâns de uşurare şi l-am ţinut în braţe multă vreme.

Această experienţă mi-a reamintit cum Se simte Dumnezeu când copiii Lui se pierd în această lume păcătoasă şi cum tânjeşte El ca ei să se întoarcă. Ni se spune că doar dragostea lui Hristos pentru cei răscumpăraţi este mai mare decât dragostea unei mame pentru copiii ei.

Facem noi ce putem pentru a ajuta să îi găsim pe cei pierduţi în păcat? Domnul ne cere nouă, care avem privilegiul de a-L cunoaşte şi care am primit marea Sa dragoste, să le vorbim şi altora despre El. Nu putem merge cu toţii în ţări îndepărtate pentru a împărtăşi dragoste celor care nu au auzit încă de ea, dar totuşi este ceva ce putem face cu toţii. Ne putem ruga pentru cei care nu îl cunosc pe Isus. Putem dărui din mijloacele noastre pentru a-i ajuta pe ceilalţi să meargă şi să fie o mărturie.

Putem da mărturie chiar în casa noastră si în comunitatea noastră.

Fie ca fiecare dintre noi să ne facem partea în a-i căuta pe cei pierduţi şi a împărtăşi dragostea lui Isus.


Miriam L. Thompson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit