În groapa depresiei

Devoțional zilnic

Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. – Psalmii 42:11

În septembrie 2015, am trecut printr-o dezamăgire în urma unei relaţii care nu a decurs aşa cum mă aşteptam eu. Eram în Statele Unite şi lucram ca voluntară la un centru de stil de viaţă. Pentru că îmi plăcea foarte mult lucrarea misionară medicală, mi-am dorit să mai rămân să lucrez încă un an acolo – şi chiar era nevoie de ajutorul meu. O situaţie din care ambele părţi aveau de câştigat. Din nefericire, simţeam că asupra mea era un nor întunecat de depresie, care mă trăgea în jos. Am încercat să lupt sau să îl ignor. Dar, pe măsură ce trecea timpul, păream să mă afund tot mai adânc în groapa gândurilor şi a percepţiilor negative: Nu mă voi mai căsători niciodată. De ce şi-ar dori cineva o fată ca mine? Ceilalţi misionari de aici sunt mult mai buni decât mine. Cum rămâne cu viitorul meu? Cum voi putea să merg la lucru în Bruxelles anul viitor? Mi-am dat seama că aveam aproape toate simptomele unei depresii majore, doar că eu încă îmi doream să trăiesc.

Nu puteam vorbi cu nimeni de acolo. La urma urmei, eu eram printre voluntarii privilegiaţi în acea instituţie, care lucra în primele rânduri, ajutându-i pe ceilalţi în problemele lor fizice, emoţionale şi spirituale. În acea perioadă am reuşit cumva să îi ajut pe pacienţii care veneau la sanatoriul nostru cu provocările lor, fără ca ei să îşi dea seama de starea mea.

Apoi a murit bunica din partea tatălui şi a trebuit să merg în Germania. Era ultimul lucru de care aveam nevoie. Când m-am întors la centrul de sănătate, am hotărât să rămân acolo până la finalul perioadei pentru care îmi luasem angajamentul de a fi acolo. Într-o zi din februarie, în timp ce mergeam pe holurile instituţiei, m-am întâlnit cu capelanul. „Ai vrea să îţi spui experienţa vineri seara?” m-a întrebat el. Am ezitat şi m-am dat înapoi înainte de a izbucni în lacrimi. El m-a chemat în biroul lui, s-a rugat şi apoi mi-a citit Psalmii 42:11. Din acel moment, lucrurile au început să meargă mai bine pentru mine.

Astăzi mă consider cea mai fericită şi norocoasă femeie de pe tot pământul. Deşi încă sunt necăsătorită, Domnul este Creatorul şi Soţul meu. Deşi încă nu sunt un misionar medical desăvârşit, ştiu că Dumnezeu nu îi cheamă pe cei calificaţi – ci El îi califică pe cei chemaţi. Deşi încă nu ştiu exact ce îmi rezervă viitorul pe plan profesional, ştiu cine are în mână viitorul.

Domnul m-a ajutat să ies din cea mai adâncă groapă a depresiei în care am fost vreodată. Sunt sigură că Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru tine, dacă te încrezi în El!


Daniela Weichhold

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit