În prezența Sa

Devoțional zilnice 26 mai 2018

0

0

Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Romani 8:16

Avusesem o săptămână foarte stresantă şi aveam nevoie să simt dragostea lui Isus în inima mea. Îmi doream să fac un popas pe cale şi să fiu încurajată de El. Am început să mă rog stând în tăcere pe scaunul meu preferat, cu Biblia deschisă. Voiam să-L simt aproape.

Am închis ochii şi m-am rugat: „Doamne, Te rog, dă-mi mângâiere şi linişteşte-mi sufletul!”

În clipa următoare, pacea lui Isus mi-a umplut inima. O, câtă iubire şi mângâiere am simţit! Exact ce aveam nevoie! El mi-a reamintit că este cu mine mereu şi m-am bucurat de căldura prezenţei Sale.

M-am simţit atât de minunat şi, cu toate că a durat puţin, a fost un moment extrem de semnificativ pentru mine şi mi-l voi aminti toată viaţa.

Ce binecuvântare, să primesc mângâierea de care aveam nevoie de la Domnul! Am deschis ochii şi m-am minunat de această experienţă. M-am simţit atât de iubită şi de ocrotită de Domnul meu!

Îţi împărtăşesc această experienţă pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca fiicele Sale să ştie că El este alături de ele indiferent de situaţia în care se găsesc. El poate face pentru tine ce a făcut şi pentru mine.

Îţi mulţumesc, Isus, pentru braţele Tale, care îmi oferă mângâiere. Mă simt atât de binecuvântată şi de specială datorită prezenţei Tale în viaţa mea! Aştept cu dor ziua în care voi fi cu Tine pentru veşnicie. Isus, Tu eşti cu adevărat Hristosul căruia Îi pasă. Cu dragoste, Dianne.

Dianne Murphy

0

0

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro