Înaintează!

Devoțional zilnic 1 februarie 2020

Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte. Filipeni 3:13

Anul în care am împlinit 38 de ani a fost un punct de cotitură. Timpul fugea. Jumătate din viaţa mea se sfârşise şi ce reuşisem să realizez cu ea? In comparaţie cu alte persoane de vârsta mea, eram categoric în urmă când venea vorba de carieră şi de dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor. O constatare dureroasă.

În dimineaţa următoare zilei mele de naştere, Dumnezeu mi-a adus în atenţie textul din Filipeni 3:13,14 şi mi-a transmis să uit de acele lucruri pe care le-am considerat ratate. Era momentul să înaintez, să-mi creez alte oportunităţi şi să depun tot efortul posibil în timpul rămas. În loc să-mi plâng de milă, am realizat că niciodată nu este prea târziu să-mi îmbunătăţesc viaţa – a mea şi a familiei mele.

Faptul că am ales să cred că locul meu este acasă nu a venit neînsoţit de sacrificii. Aşezarea propriilor copii şi a educaţiei lor pe primul loc a însemnat pierderea unor oportunităţi care existau pentru femei. În accepţiunea lumii, eu am ratat ocaziile de creştere şi dezvoltare personală. Totuşi această pretinsă pierdere nu poate fi comparată cu procesul de dezvoltare a caracterului pe care Dumnezeu îl realiza în mine în timp ce stăteam acasă şi îmi creşteam copiii. Poate că îmi lipsesc elemente din domeniul profesional, dar Dumnezeu mi-a oferit un caracter nou, ceea ce reprezintă un lucru definitoriu în creşterea personală. Am dezvoltat anumite trăsături, ca rezistenţă, perseverenţă, sârguinţă, îndemânare, răbdare şi multe altele, iar procesul de dezvoltare nu s-a încheiat. A fost minunat să-L urmăresc pe Dumnezeu lucrând în viaţa mea.

Prin faptul că am făcut o carieră din a avea grijă de soţul meu, de casa mea şi de copiii mei am reuşit să cresc şi pe plan personal. Surpriză! Prin asumarea muncii manuale, am fost nevoită să fac faţă unor provocări pe care este posibil să le fi evitat altfel, aşa că am crescut. Poate că nu mai am timp să-mi dezvolt o profesie, dar, pe măsură ce zilnic îmi îmbunătăţesc oportunităţile de dezvoltare şi îmi cultiv conştiincioasă talentele încredinţate – atâta timp cât se poate -, eu mă dezvolt.

Doamne, ajută-mă să înţelegea trecutul nu poate să mă oprească din a deveni persoana pe care Tu o doreşti! îţi mulţumesc că, pe măsură ce caut să Te cunosc mai bine, Tu mă ajuţi să cresc şi mă schimbi în moduri inimaginabile!


Jenny Lovemore

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro