Individualitate

Devoțional de seară

Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. 1 Corinteni 12:4-6

Odată la câţiva ani încerc să reaşez pozele de familie pe care le expunem în casa noastră. Întotdeauna am grijă să păstrez la vedere acelaşi număr de fotografii cu fiecare dintre noi, pentru că nu voi uita niciodată ziua în care i-am surprins pe fiul şi pe fiica mea numărând câte fotografii aveau fiecare în colajul familiei, fiecare susţinând că celălalt este copilul preferat. În acel moment am realizat că tehnica mea genială de a le spune fiecăruia că este „fiica preferată” sau „fiul preferat” nu a fost prea eficientă.

Această rivalitate între fraţi nu ar fi trebuit să mă surprindă, fiindcă şi eu şi sora mea am avut conflicte extrem de asemănătoare în copilărie. Părinţii ne spuneau că ne iubesc la fel de mult, dar până şi cea mai mică urmă de acordare a unui privilegiu în plus reprezenta un indicator că balanţa înclina în favoarea celeilalte. Fiecare voiam să fim iubite măcar cu puţin mai mult şi, chiar şi azi, când mai sunăm acasă, spunem: „Sunt eu, preferata.” Adevărul este că putem glumi pe acest subiect acum doar pentru că avem încredere în dragostea părinţilor noştri.

Căutând să descopăr cum pot fi cel mai bun părinte pentru copiii mei, trebuie să iau în considerare faptul că odraslele noastre sunt extrem de diferite între ele, aşa că nu le putem trata la fel. Trebuie să îmi cresc copiii ca persoane individuale. Ei au diferite abilităţi, sensibilităţi, chinuri şi aşteptări. Trebuie, de asemenea, să îi ajut să-şi recunoască locul unic pe care îl ocupă în familia noastră. Trebuie să-i învăţ să-şi preţuiască darurile şi caracteristicile diferite, nu să concureze unul împotriva celuilalt. Uneori este de-a dreptul epuizant. Ar fi mult mai uşor dacă aş putea găsi o cale care simplifică şi optimizează puţin parentingul.

Sunt totuşi recunoscătoare că Dumnezeu nu simplifică harul Său pe care ni-l oferă. El ne tratează ca pe nişte fiinţe individuale, ne cunoaşte nevoile, atuurile, carenţele şi are grijă de noi într-un mod personalizat, în timp ce-Şi revarsă în permanenţă dragostea.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta permanentă şi personalizată! Ajută-mă să-mi învăţ copiii să-şi aprecieze calităţile unice, pentru a fi o reprezentare a dragostei Tale permanente!


Coleen Duncan

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit