Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor, şi locurile strâmbe, în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi. – Isaia 42:16
Când am fost în România în lucrare, dintr-odată am simţit o durere teribilă de-a lungul maxilarului stâng. Ştiind că aveam TMJ/TMD (disfuncţie temporo-mandibulară), am crezut la început că aceasta era cauza durerii. Mă gândeam că durerea va dispărea după o vreme. Până la urmă, a fost o călătorie foarte aglomerată şi acum mergeam înapoi spre Bucureşti în timp ce şoferii nebuni care circulau pe drum mă stresau!
Nu mi-a luat mult timp până mi-am dat seama că durerea era mai mult decât boala pe care o aveam eu.
În următoarea zi, m-am trezit cu o umflătură mare sub maxilarul stâng, iar durerea se intensifica din ce în ce mai mult. Am avut o zi de călătorie încărcată în continuare şi responsabilităţi pe tot parcursul zilei, în timp ce vorbeam la biserică în acel Sabat.
Încercam să îndur suferinţa. Am reuşit să rezist la serviciul de închinare şi la masa de părtăşie cu ajutorul unor calmante pe care mi le-a dat un frate.
Din nefericire, starea mea continua să se înrăutăţească.
Am ajuns să mă duc la mai multe spitale în duminica de Paşte (Pastele din România este pe o altă dată decât cel din Statele Unite) – încercând să găsesc un spital deschis, iar apoi pe cineva care mă putea ajuta. Până la sfârşitul zilei mi-au prescris un antibiotic, un calmant şi un medicament antispasmatic. Mi s-a spus să mă întorc peste cinci zile dacă starea mea nu se îmbunătăţea.
Ei bine, câteva zile mai târziu, nu eram deloc bine, iar lucrurile se agravau. Soţul meu s-a rugat pentru mine şi m-a uns în mijlocul nopţii, deoarece plângeam din cauza durerii insuportabile. În cel moment, Dumnezeu a intervenit.
Deja limba mea era umflată, nu puteam înghiţi bine şi abia mai puteam deschide gura. Am ajuns să mă duc la încă doi specialişti în România şi am reuşit să obţin o scrisoare de urgenţă, astfel încât să mă pot întoarce acasă câteva zile mai devreme şi să nu fiu nevoită să cheltui o avere ca să schimb biletele. Cât de bun a fost Dumnezeu să ne scutească de cheltuieli în plus chiar la timp!
Mi-am amintit de făgăduinţa: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1). Adevăratul Dumnezeu este credincios să ne ajute în timp de strâmtorare şi nevoi!
Samantha Nelson