Îngăduite, dar nu de folos

Fără categorie 28 martie 2018

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. – 1 Corinteni 6:12

Există o diferenţă semnificativă între ce este permis (îngăduit) şi ce este potrivit (de ajutor). Apostolul Pavel era foarte conştient de acest lucru când a afirmat: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Cor. 6:12). Căutând propriile lor „drepturi”, mulţi oameni au ignorat drepturile altora. Ca creştini, noi ar trebui să avem o percepţie clară a ceea ce este îngăduit şi ce este de folos în tot ceea ce facem şi spunem.

Miles Kington spunea în The Independent (Anglia), din 28 martie 2003, că „cunoaşterea constă în a şti că roşia este un fruct şi înţelepciunea stă în a nu o pune în salata de fructe”. Fără îndoială, avem dreptul să punem roşii în salata de fructe, dar noi nu facem acest lucru de obicei şi nici ceilalţi oameni nu fac asta. Dar ar trebui să fim sensibili din punct de vedere cultural şi să folosim bunul-simţ în tot ce facem. Faptele şi comportamentul nostru ar trebui să urmeze modelele culturii şi eticii noastre în măsura în care nu intră în conflict cu principiile universale ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Acelaşi principiu trebuie aplicat şi limbii noastre. Cuvintele noastre au puterea de a-i zidi sau distruge pe ceilalţi. Foarte uşor putem comunica informaţia corectă folosindu-ne de cuvinte nepoliticoase sau chiar de un accent nepotrivit. Să ţinem cont că „înţelepciunea înseamnă a şti ce să spui; înţelepciunea înseamnă a şti când să o spui şi respectul înseamnă a şti cum să o spui”. Împăratul Solomon spunea: „Cine îşi păzeşte gura şi limba îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (Prov. 21:23). Ba mai mult, „un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Prov. 25:11).

Dar care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de cei care nu urmează acest principiu? Atitudinea noastră este definită foarte bine de Isus în Predica Sa de pe Munte (Matei 5-7). Acolo El spune că nu ar trebui să „ne împotrivim celui ce ne face rău”, ci să avem o purtare plină de dragoste, având respect chiar şi faţă de vrăjmaşii noştri (Matei 5:38-48). Şi Solomon spune acelaşi lucru: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia” (Prov. 15:1). Doar o astfel de religie practică poate convinge lumea de puterea transformatoare a Evangheliei.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro