Îngerul lui Dumnezeu cu mine

Devoțional de seară 26 iulie 2019

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. – Psalmii 91:11

Era o dimineaţă însorită şi frumoasă. Eu mă pregăteam să merg la un consult medical, ştiind că va trebui să parcurg drumul lung şi bine cunoscut de acasă pe autostrada Baltimore-Washingotn. După ce am intrat în maşină m-am rugat la Dumnezeu să fie cu mine în călătorie şi să trimită îngerii Lui să fie cu mine.

Consultaţia s-a încheiat cu un diagnostic bun. I-am mulţumit lui Dumnezeu şi am pornit spre casă tot pe autostradă. Cam la doi kilometri după ce am ieşit de la cabinetul medicului, maşina a început să încetinească. Am hotărât să opresc pe marginea drumului. Motorul s-a oprit. La câteva minute după aceea mi-am amintit că dimineaţa Îi rugasem pe Dumnezeu să mă protejeze în călătorie. Aşa că am apăsat pe acceleraţie. Surprinzător, maşina a pornit, dar motorul mergea foarte încet. Din nou am oprit pe marginea drumului înainte ca motorul să se oprească. L-am sunat pe fiul meu şi compania de asigurări pentru a-i informa de problema cu care mă confruntam.

În timp ce aşteptam, în spatele meu a oprit o maşină albastră. Şoferiţa s-a apropiat de mine spunând că mă urmărise pentru că ea credea că am o problemă. A aşteptat împreună cu mine până când a sosit tehnicianul auto. Cu inima plină de mulţumire, i-am spus: „Dumnezeu te-a trimis chiar la momentul potrivit!” După aceea a ajuns şi fiul meu.

În timp ce se apropia de motorul maşinii, tehnicianul auto a spus că simte miros de benzină. După ce a mai făcut şi alte verificări, s-a uitat spre fiul meu şi spre mine şi a spus: ,Aveţi o scurgere de combustibil. Sunteţi norocoasă că s-a oprit motorul. Dacă nu s-ar fi oprit, ar fi luat foc!”

Înainte nu ştiam de pericolul în care mă aflam, dar acum am vărsat lacrimi de bucurie şi mulţumire în tot drumul spre casă. Nu a fost o coincidenţă că motorul maşinii se tot oprea. Pot spune că acelaşi Dumnezeu care Şi-a trimis îngerii să îl elibereze pe Daniel din groapa cu lei trimisese acum pe îngerul Său să intervină ca maşina să nu ia foc.

Dumnezeu ştie de ce se întâmplă anumite lucruri în viaţa noastră. Să ne bucurăm împreună, plini de credinţă şi încredere. Aş vrea să vă împărtăşesc câteva versuri dintr-un cântec pentru copii pe care îl cântăm la Şcoala de Sabat: „îngerii veghează asupra mea… Îţi mulţumesc, Doamne, pentru îngerii strălucitori. ’’


Annie B. Best

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro