Inimile sensibile au nevoie de cuvinte blânde

Devoțional zilnic 26 ianuarie 2020

Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi.” Matei 19:14

Toamna trecută, biserica noastră a ţinut o serie de prezentări cu scop evanghelistic. Un bine-cunoscut evanghelist a venit în oraş şi de-abia aşteptam să îl ascult. Dar, înainte ca prezentările să aibă loc, pastorul a cerut ajutorul unor voluntari pentru programele de copii, aşa că am decis să mă ofer.

Când am intrat în sală în acea primă seară şi m-am uitat în jur, am observat un manechin aranjat ca să semene cu Isus. Ni s-a spus să nu lăsăm copiii să se joace prea aproape de manechin în timpul întâlnirilor.

Într-un final au început să apară copiii, iar la momentul începerii programului erau vreo 50 de copii energici, în jurul vârstei de cinci ani, care umpleau încăperea.

Am cântat împreună, am spus povestiri, ne-am distrat făcând lucruri practice şi diferite gustări. După ce prezentarea s-a terminat, iar părinţii s-au întors să-şi ia copiii, am rămas pentru curăţenie. Puţinii copii care rămăseseră se jucau în linişte. Apoi un băieţel s-a îndreptat spre manechin şi a întrebat: „Acesta e Isus?” Noi l-am asigurat că este. Printr-un gest de curiozitate, s-a apropiat ca să pună mâna pe „El”, însă a făcut ce-a făcut şi manechinul a căzut, facându-se bucăţi. În timp
ce noi, stând în patru labe, îl asamblam la loc, din spatele sălii s-a auzit o voce: „Oh, nu, Ben, L-ai omorât pe Isus!” Băieţelul a izbucnit în lacrimi.

Imediat ce şi-a dat seama ce spusese, instructoarea s-a grăbit să-l liniştească pe micuţ, dar acesta nu era aşa de uşor de convins. În lumea noastră pripită, axată pe îndeplinirea rapidă a cerinţelor, este foarte simplu să uităm că cei mici au o inimă sensibilă şi de multe ori iau cuvintele în mod literal.

Când ucenicii voiau să alunge copiii, Isus le-a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi.” Exista ceva irezistibil la Isus care îi atrăgea pe copii la El. Isus îi observa pe fiecare în parte. Îi făcea să se simtă unici şi importanţi. Nu e de mirare că îl iubeau!

Cuvintele noastre îi îndreaptă pe copii spre Isus? Le arătăm noi oare, prin acte de bunătate, că ei sunt preţioşi? Ştiu ei că Isus îi iubeşte?

Doamne, Te rog, fă ca dragostea Ta să vorbească prin mine, astfel încât cei mici să ştie cât de mult îi iubeşti!


Carey Pearson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro