Întâlnirea mea cu Dumnezeu

Devoțional zilnic

Vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască. – Marcu 5:23

La vârsta de treizeci şi cinci de ani am suferit de depresie şi simţeam că viaţa mea este lipsită de sens. Când m-am trezit într-o dimineaţă mi-am dat seama că puteam să văd doar cu ochiul drept. O lună mai târziu, un specialist mi-a pus diagnosticul de dezlipire de retină şi a spus că aveam nevoie imediată de operaţie. Fratele meu mai mare, a cărui părere o respect foarte mult, m-a sfătuit să merg la un spital prestigios din Sofia. În timpul investigaţiilor medicale, personalul medical m-a criticat pentru că aşteptasem atât de mult până să cer ajutor. Descurajată, am început să mă rog la Dumnezeu: Te rog, binecuvântează mâinile doctorului care va face operaţia, m-am rugat eu. În acea perioadă de aşteptare am început să fiu tot mai convinsă că Dumnezeu dorea să îmi arate ceva ce puteam să văd doar în întuneric. Doamne, cred că Tu ştii exact ce faci şi că Tu ai permis această criză ca să mă pregăteşti pentru ceva important în viaţa mea.

Operaţia era programată pentru luni, 4 iulie. Vinerea am hotărât să mai fac un control la un alt spital. Acolo am fost examinată cu atenţie de o doamnă doctor. Ea mi-a spus: „Tu trebuie să alegi ce mâini te vor opera. Eu îţi pot garanta vederea. Totuşi, în acest spital, condiţiile nu sunt la fel de bune ca în celălalt spital. Dar ceea ce contează cu adevărat sunt mâinile care vor face operaţia.’ Grija de care a dat dovadă în timpul consultaţiei m-a uimit, dar cuvintele ei au fost cele care mi-au schimbat decizia. Ea aproape că a repetat cuvânt cu cuvânt rugăciunea pe care am înălţat-o când eram singură cu Dumnezeu referitor la mâinile chirurgului. De îndată m-am transferat la al doilea spital. A doua zi după operaţie, după ce mi-au dat jos bandajele de la ochi, puteam să văd! Şase luni mai târziu, deja citeam şi lucram.

Dacă fratele meu nu ar fi întârziat în vizită — înainte de a mă externa din primul spital şi a merge la al doilea — el m-ar fi împiedicat să iau această hotărâre. Dar totuşi, în ziua operaţiei eram împăcată cu hotărârea mea şi aveam asigurarea că Dumnezeu îmi purta de grijă.

Imediat după aceea, dorind acum să aflu mai mult despre Dumnezeu, am acceptat invitaţia unei prietene de a studia Biblia. Dumnezeu m-a pregătit printr-o criză să îmi doresc să aflu mai mult din adevărul Său în viaţa mea. Anul următor, cu inima plină de recunoştinţă, m-am alăturat bisericii mele şi acum viaţa mea are un scop şi sunt plină de încredere, nu mai sufăr de depresie şi găsesc viaţa plină de sens. Îţi doresc şi ţie aceeaşi pace şi bucurie.


Anelia Panova

Leave a CommentSubmit