Înţelegând dragostea lui Dumnezeu

Devoțional zilnic

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! 1 Ioan 3:1

Din acel prim moment în care ochii lui negri s-au întâlnit cu ai mei şi degetele lui micuţe au cuprins unul de-al meu, inima mi-a fost cucerită de acest copilaş pe care îl concepuserăm eu şi Bob. M-am gândit cum S-a simţit Dumnezeu când S-a uitat la creaţiile Sale, Adam şi Eva.

Împlinindu-i nevoile bebeluşului meu – când îi schimbam scutecele, îl hrăneam, apoi îl înfăşam şi îl legănam până adormea mă simţeam împlinită pentru că puteam să-l fac fericit şi mulţumit. Dar când îl durea urechea în toiul nopţii, avea febră sau o durere de stomac, eram speriată de incapacitatea mea de a-i alina durerea.

La fiecare stadiu minunat al dezvoltării lui – primul zâmbet, primii dinţişori, prima dată când s-a rostogolit, a şezut, a început să se târâie, apoi să meargă, primele lui cuvinte reale, prima propoziţie – mă minunam că acest băiat adorabil a venit din propriile noastre corpuri. Am început să mă gândesc la cum se simţeau părinţii mei atunci când m-au avut pe mine, primul lor copil, şi la cum Dumnezeu zâmbeşte spre noi, copiii Lui pământeni, bucurându-Se de abilitatea Lui de a crea.

Pe măsură ce băiatul nostru creştea, erau mereu alte provocări. Protejarea lui de căzături sau de lucruri care îl puteau răni părea uneori un job cu normă întreagă. Am început să îmi dau seama cât de greu a fost pentru părinţii mei să aibă grijă de mine, o mică prematură născută acasă.

A fost interesant să văd mici trăsături de-ale mele sau de-ale lui Bob începând să îşi facă apariţia în personalitatea lui. A moştenit o doză dublă de încăpăţânare şi hotărâre de la amândoi, iar noi am încercat să îndreptăm cu blândeţe aceste tendinţe. Copilul nostru nu doar că ne-a ajutat să învăţăm importante lecţii de altruism, răbdare, dependenţă de înţelepciunea lui Dumnezeu, dar ne-a şi reamintit de grija şi dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, copiii Săi imperfecţi.

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai arătat dragostea Ta mare prin copiii mei! Ajută-mă să manifest faţă de ei dragostea Ta!


Carrol Grady

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit