Întotdeauna credincios

DEVOTIONAL EXPLO

Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii. – Apocalipsa 2:10

În noiembrie 2013 am vizitat împreună cu soţia mea statuia din bronz a lui Hachiko din faţa gării din Tokyo, Japonia. Gara şi această statuie au readus la viaţă nişe scene emoţionante din filmul Hachi: A Dog’s Tale. Povestea care a inspirat filmul a început în 1924, când Hidesburo Ueno, un profesor de agricultură de la Universitatea din Tokyo, şi-a luat un animal de companie, pe Hachiko, un câine. De atunci încolo, Hachiko alerga bucuros la gara din apropiere, Shibuya, să îl întâmpine pe stăpânul lui când se întorcea de la lucru.

Rutina aceasta zilnică a continuat până în mai 1925, când profesorul Ueno a suferit o hemoragie cerebrală şi a murit. La mai bine de nouă ani după moartea lui Ueno, Hachiko venea la gară în fiecare zi, exact la ora la care trebuia să ajungă stăpânul lui. Unii oameni chiar s-au comportat urât cu el, dar el nu a renunţat. Hachiko a murit în 8 martie 1935, lăsând în urmă un exemplu gingaş al credincioşiei necondiţionate.

Aflându-mă în acel loc turistic, prin mintea mea au trecut mai multe gânduri: De ce a rămas câinele atât de loial stăpânului său mort pentru tot restul vieţii sale? De ce noi, oamenii, ne încălcăm cu atâta uşurinţă angajamentul căsătoriei, legăturile de prietenie şi chiar relaţia noastră personală cu Dumnezeu? De ce la biserică noi cântăm imnuri pe deplin consacraţi lui Dumnezeu, în timp ce stilul nostru de viaţă şi comportamentul nostru nu susţin ceea ce mărturisim a crede? Ca oameni păcătoşi, avem tendinţa să ne pese mai mult de noi înşine şi de preocupările noastre decât de ceilalţi şi de simţămintele lor.

Povestea lui Hachiko este un simbol elocvent al spiritului de sacrificiu, al credincioşiei şi al angajamentului faţă de ceilalţi. Ar trebui să ne inspire să rămânem credincioşi fizic şi emoţional soţului sau soţiei, să cultivăm relaţiile de familie şi sociale şi, mai presus de orice, să „facem din Hristos primul şi ultimul, cel mai bun în toate” (Mărturii pentru biserică, vol., p. 459).

Cât de diferită ar putea fi lumea noastră dacă ne-am concentra mai puţin pe noi înşine şi am fi mai gânditori şi mai credincioşi! Adam Clarke declara: „Dacă eşti credincios, vei avea acea onoare care vine de la Dumnezeu: Duhul Său va spune în inima ta: Bine, rob bun şi credincios’” (The Preacher’s Manual, p. 11). Chiar mai mult, în ultima zi, Însuşi Dumnezeu îţi va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit