Întuneric

DEVOTIONAL EXPLO

Da, Tu aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu. – Psalmii 18:28

Cu mulţi ani în urmă am mers împreună cu cei din tabăra Texico în Parcul Naţional al Cavernelor Carlsbad, din sud-estul statului New Mexico. Acolo rangerii parcului le oferă turiştilor tururi prin caverne. La un moment dat, ghidul ne-a rugat să luăm loc pe băncile amplasate de-a lungul cărării, apoi ne-a explicat: „Rog pe toată lumea să facă linişte totală în cele 60 de secunde cât voi stinge luminile în această zonă a peşterii. Acest lucru vă va ajuta să înţelegeţi prin ce au trecut primii exploratori când au intrat pentru prima oară în această peşteră doar la lumina unei lumânări sau lanterne.” E impresionant cât de lung poate părea acest minut când eşti înconjurat de întuneric total, fără să îţi poţi vedea mâna în faţa ochilor – chiar dacă îţi atingi obrazul cu ea. Personal sunt uimită că primii exploratori au fost în stare să cartografieze zone din aceste peşteri imense având ca surse de lumină doar nişte lanterne mici. Nu puteau vedea decât strict ceea ce era în jurul lor. Niciodată nu au avut şansa să vadă minunăţiile pe care le vedem noi azi, graţie unui vast sistem de lumini bine amplasate, care scot în evidenţă formaţiunile cavernelor.

Îmi reamintesc primele câteva secunde din senzaţia aproape de şoc, generat de densitatea atât de mare a întunericului, atunci când ghidul a stins luminile. Noaptea în care am fost afundaţi a început să capete o greutate oprimantă. Chiar şi aşezaţi alături de prieteni, umăr la umăr, am început să ne simţim singuri şi părăsiţi. Când ghidul a aprins din nou luminile, ochii mei au avut nevoie de câteva secunde să se obişnuiască. Ceva similar mi se întâmplă şi la culcare, când sting lumina. Mă trezesc în beznă profundă primele câteva secunde. Dar, pe măsură ce ochii mi se adaptează la dispariţia bruscă a luminii, încep să zăresc câte ceva. Lumina razelor lunii intrând pe fereastră. Iluminatul stradal. Pâlpâirea blajină a luminii de veghe. La scurt timp, aceste surse alternative de lumină îmi ajută ochii să distingă în încăpere silueta unui scaun într-un colţ, ramele tablourilor de pe pereţi sau conturul uşii dinspre hol.

Iubirea lui Isus este lumina noastră în întunericul acestei lumi prin care suntem călători. Ea nu doar că ne arată pe unde sunt gropile, dar şi radiază speranţă, încurajare şi binecuvântări de-a lungul drumului.

Nu vrei să mi te alături şi împreună să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lumina iubirii Sale? Nu ai vrea să ne rugăm împreună pentru înţelepciunea şi voinţa de a umbla în lumina pe care El ne-o pune la dispoziţie cu atâta îndurare?

Mary E. Dunkin

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit