Ioan – cartea dulce-amară

Devoțional zilnic

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apocalipsa 10:10

Cititul poate fi o activitate care aduce satisfacţie şi împlinire. Cărţile pot deveni o pasiune care să ocupe mult timp şi să cheltuiască multă energie şi mulţi bani. Învăţătura din cărţi îl poate face pe cineva mai bine pregătit pentru viaţă şi mai apt să răspundă la solicitările ei.

A mânca o carte este o figură de stil care se referă la interesul cu care cineva citeşte o carte şi este afectat de conţinutul ei. Satisfacţiile şi răspunsurile pe care le oferă lectura de calitate pot fi proiectate în domeniul trăirilor sufleteşti ca dulceaţă a mierii.

În experienţa lui Ioan cu devorarea cărţii apare şi o experienţă amară, care a venit după bucuria de la început. Acest lucru înseamnă că putem găsi în cercetarea cărţilor şi lucruri care ne aduc tristeţe, îngrijorare şi amărăciune. Atunci când durerea pricinuită de studierea cărţilor ne conduce la o înţelegere mai bună de sine şi la o cunoaştere mai înţeleaptă a vieţii, înseamnă că timpul folosit astfel nu a fost risipit. Dacă pe această cale putem să-i înţelegem mai bine pe cei de lângă noi, atunci este cazul să continuăm cititul, chiar dacă lucrul acesta ne face să mai vărsăm şi lacrimi din când în când. Vor fi lacrimi de purificare a ochilor şi de îmbunare a inimii. Iar dacă Scriptura este cumva cartea din care ni se trage durerea, acesta este semnul cel mai bun că şi mângâierea ne va veni tot de acolo şi merită să mergem mai departe în cercetarea ei. Biblia face ca puterea spirituală să sporească şi bucuria viitoare să devină o certitudine.

Succesul la un pas de tine:

Merită să-ţi iei timp pentru Carte şi să întâmpini curajos provocările ei. Până la urmă, vei constata că a meritat efortul!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit