Ioan – dragoste și lumină

Devoțional zilnic

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. 1 Ioan 2:10

Sunt două situaţii în care oamenii se poticnesc. Ori piciorul este prea slab şi nu se poate ridica deasupra obstacolului, ori pragul este mai înalt decât poate piciorul să păşească în mod obişnuit. Din această perspectivă, poticnelile se împart în două categorii: jumătate dintre ele au cauze subiective şi cealaltă jumătate, cauze obiective. Adică, jumătate dintre încurcături depind de noi, iar jumătatea cealaltă, de ceilalţi.

Ioan, ucenicul iubirii, crede că cine îl iubeşte pe fratele său nu va găsi în el niciun motiv de poticnire. Dragostea noastră frăţească elimină jumătate dintre încurcăturile în care am putea intra. Atunci când dragostea lui Hristos este prezentă de ambele părţi, dispar toate piedicile de pe calea mântuirii. În timp ce fiecare este scutit de piedicile impuse de propriile limite, la rândul lui, fiecare nu mai este o piedică pentru celălalt.

Această fericită stare de lucruri este produsul trăirii în lumină. Este metafora favorită a lui loan, care vrea să exprime realitatea credinţei celor ce aleg permanent să trăiască în strânsă armonie unii cu alţii şi cu Dumnezeu.

Lumina este simbolul prezenţei divine acceptate conştient şi continuu. Dragostea frăţească este rezultatul natural al trăirii în lumina lui Dumnezeu. În ambianţa sfinţitoare a adevărului veşnic, viaţa este inundată de dragostea care acoperă totul şi nădăjduieşte totul.

În viaţa lui loan, puterea iubirii lui Dumnezeu era o realitate evidentă, care transformase un tânăr răsfăţat şi rebel în cel mai tandru ucenic al lui Hristos şi frate al celor cu care avea să moştenească bunurile veşnice. Lupta pentru întâietate fusese dată uitării.

Succesul la un pas de tine:

Dacă te hotărăşti să trăieşti în lumina iubirii frăţeşti, nu mai este nicio pricină de poticnire în tine.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit