Ioan – închinare autentică

Devoțional zilnic

El zicea cu glas tare: „Temeţi vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinați-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apocalipsa 14:7

Noi suntem făcuți anume să ne închinăm. Întrebarea care se pune nu este dacă ne vom închina sau nu, ci cui sau la ce ne vom închina. În timp de alegerea noastră este liberă, nu orice variantă pe care o adoptăm este corespunzătoare așteptării lui Dumnezeu.

Ioan aude o solie venită din mijlocul cerului, care reprezintă voința descoperită a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Unul este Creatorul cerului și al pământului și numai Lui I se cuvine închinarea. El nu dorește să împartă această slavă cu altcineva. El nu dorește ca lucrurile făcute de mâna sau de mintea omenească să devină obiecte ale închinării. Lucrul acesta este impropriu, iar efectele închinării la alți dumnezeu sunt distrugătoare pentru sufletul omenesc. Inima omului poate fi înălțată și înnobilată numai prin adevărata închinare.

Subiectul închinării traversează întreaga Scriptură ca o chemare continuă de a ne apropia de Dumnezeu în modul dorit şi cerut de El. Tot acolo descoperim motivele şi argumentele pentru a ne convinge de legitimitatea acestei porunci. Unicitatea, măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu îl fac să fie Singurul care să merite cele mai înalte simţăminte şi aprecieri din partea noastră. Închinarea este tot ceea ce se pleacă în fiinţa noastră şi se înclină înaintea lui Dumnezeu, când ne aflăm în adoraţie şi contemplare. Închinarea este un act de consacrare şi dedicare personală şi colectivă, în faţa Celui de care depindem în orice privinţă.

Succesul la un pas de tine:

O verificare atentă în privinţa închinării va conduce poate la concluzii de natură să determine reforme şi înnoiri. Curajul de a le face va fi răsplătit din plin.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit