Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Apocalipsa 5:4
Dar, odată ajuns în cer, Ioan a văzut ceva care l-a făcut să plângă. El nu era omul care să plângă prea uşor, dar ceea ce se desfăşura înaintea ochilor săi era prea dramatic pentru a putea privi liniştit scena. În mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie al universului, era o carte, şi nu se găsea nimeni vrednic să o deschidă. În carte era scris ceva de viaţă şi de moarte pentru soarta întregului pământ, şi nimeni nu avea puterea să intervină. Dacă nimeni nu putea face nimic să dezvăluie secretul cărţii, Ioan simţea că va fi rău de tot pentru pământ şi pământeni.
Neputinţa, durerea şi disperarea l-au făcut pe Ioan să plângă. În întreaga istorie a plânsului, acest bocet al lui Ioan are o semnificaţie aparte. Este plânsul pentru viitorul planetei. Prin această cascadă de lacrimi amare, Ioan se apropie cumva de plânsul Maestrului său din Grădina Ghetsemani. Vai cât de inconştient fusese atunci loan, când a trebuit de trei ori să vină El, Mântuitorul lumii, şi să-i scoale pe toţi trei din toropeala care-i apucase!
Acum era altfel. Fiind în cer, lucrurile se puteau vedea aşa cum erau în realitate. Cine putea să-şi dea seama în Grădina Ghetsemani că învăţătorul în agonie se străduia să deschidă cartea lumii pentru a-i reda viaţa? O, dacă ar fi ştiut atunci Ioan şi Petru şi Iacov ce se petrecea în realitate, altfel ar fi fost viaţa lor! Dar atunci ei nu puteau înţelege pur şi simplu şi au judecat numai în funcţie de ce puteau pricepe. Acum, Ioan era zdrobit de durere şi neputincios. Nu putea decât să plângă şi atât.
Succesul la un pas de tine:
Este nevoie din când în când să-ţi dai seama că soarta lumii atârnă de un fir de aţă. Lumea este în mâna lui Dumnezeu, dar plânsul tău va fi apreciat şi va primi un răspuns de o măreţie incredibilă.