Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere-de-tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă. (Iov 1:5)
Sunt două căi de a proceda cu copiii, căi care diferă foarte mult în principii şi în rezultate. Credincioşia şi iubirea unite cu înţelepciunea şi fermitatea, în armonie cu învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, vor aduce fericire în viaţa aceasta şi în cea viitoare. Neglijarea datoriei, îngăduinţa nechibzuită, nereprimarea sau necorectarea nebuniilor tinereţii vor avea ca rezultat nefericirea şi ruina finală a copiilor şi dezamăgirea şi suferinţa părinţilor. (…)
Este bine pentru părinţi să înveţe de la omul din Uţ lecţia fermităţii şi a devoţiunii. Iov nu-şi neglija datoria faţă de cei din afara familiei lui; era binevoitor, amabil şi atent faţă de interesele altora, dar, în acelaşi timp, lucra cu sârguinţă pentru mântuirea propriei familii. Când fiii şi fiicele lui dădeau ospeţe, tremura ca nu cumva el să-L fi supărat pe Dumnezeu. Ca preot credincios al familiei, el aducea jertfe pentru fiecare dintre ei. El cunoştea caracterul ofensator al păcatului şi gândul că fiii săi ar putea uita cerinţele divine l-a îndreptat spre Dumnezeu, ca să mijlocească pentru ei. (Review and Herald, 30 august 1881)
El (Dumnezeu) doreşte să vadă strâns laolaltă din familiile poporului nostru un grup mare de tineri care, datorită influenţei sfinte din căminele lor, şi-au predat inimile Lui şi pornesc să-l aducă cea mai înaltă slujire a vieţii lor. Călăuziţi şi instruiţi de învăţătura sfântă din cămin, de influenţa altarului familial de dimineaţă şi seară, de exemplul statornic al unor părinţi care-L iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, ei au învăţat să se supună lui Dumnezeu ca învăţător al lor şi sunt pregătiţi să-l aducă o slujire plăcută ca fii şi fiice credincioase. Aceşti tineri sunt pregătiţi să exemplifice înaintea lumii puterea şi harul lui Hristos. (Îndrumarea copilului, p. 559)