Istoria atlasului anatomic realizat de naziști, care continuă să fie folosit de chirurgi

Cel mai bun atlas anatomic ilustrat din lume, Anatomia topografică a omului, de Eduard Pernkopf, are o istorie atât de dură, încât chirurgi din lumea întreagă și-au pus problema dacă să îl mai folosească sau nu. Mai mult de jumătate din ilustraţiile care prezintă, strat cu strat, structura anatomică a omului, spun unii specialiști, au fost desenate după trupurile neînsufleţite a sute de prizonieri de război uciși de naziști.

În 1997, toate bibliotecile care găzduiau copii ale atlasului lui Pernkopf au primit o scrisoare din partea Universităţii din Viena care descria legăturile dintre Pernkopf și regimul nazist. După ce istoria lui tulburătoare a ieșit la iveală, în anii 1990, atlasul lui Pernkopf nu a mai fost republicat de nicio editură. Și, chiar dacă ediţiile vechi ale setului, alcătuit din mai multe volume, se vând astăzi pe internet cu mii de euro, dilemele din jurul atlasului infam continuă să îi bântuie unii dintre cei nevoiţi să îl folosească pentru a salva vieţile pacienţilor lor.

Chirurgul britanic Susan Mackinnon mărturisea într-un interviu pentru BBC că nu e împăcată cu originea atlasului, însă folosirea lui este o parte vitală în activitatea ei profesională și chiar spunea că nu și-ar putea face treaba fără el. Un sondaj al jurnalului Neurosurgery arăta că 59% dintre chirurgii intervievaţi știau despre atlas și doar 13% îl și foloseau. Între aceștia, 69% spuneau că îl vor folosi fără probleme, în ciuda originii lui, 15% spuneau că îl folosesc, dar că nu se simt bine când se gândesc la originile lui, iar 17% erau nehotărâţi.

Atlasul este rodul muncii de două decenii a medicului Eduard Pernkopf, un susţinător înfocat al nazismului, despre care BBC spune că a avansat fulminant în lumea academică a Austriei datorită sprijinului pe care l-a arătat partidului lui Adolf Hitler. Colegii lui Pernkopf îl descriau drept un naţionalist socialist „fervent”, care ar fi purtat zilnic la lucru uniforma nazistă. Pernkopf a fost numit decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii din Viena, prilej cu care i-a demis pe toţi profesorii evrei care predau în această instituţie, trei dintre ei laureaţi ai Premiului Nobel.

Pernkopf petrecea 18 ore pe zi disecând cadavre, pentru ca o echipă de ilustratori să le transpună pe paginile a ceea ce avea să devină Anatomia topografică a omului. Ritmul era infernal, fiindcă în anul 1939 fusese dată o lege care prevedea ca trupurile tuturor prizonierilor executaţi să fie trimise la Institutul de Anatomie. În plină furie a celui de-al Treilea Reich, institutul era atât de aglomerat, încât uneori solicita amânarea execuţiilor pentru ca procesul de disecţie și ilustrare să poată avea loc.

Dr. Sabine Hildebrandt, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, spunea că cel puţin jumătate din cele 800 de ilustraţii din altas sunt imagini ale prizonierilor politici, ale deţinuţilor evrei, ţigani sau homosexuali. Cu toate acestea, medicul este unul dintre cei care militează pentru continuarea publicării atlasului, dar într-o versiune adnotată, astfel încât acesta „să nu predea doar anatomie, ci și istorie și etică”.

Pentru medicul american R.S. Panush, o astfel de opţiune este oripilantă, el spunând că „moștenirea medicală nazistă ar trebui expugnată din moștenirea și literatura care aparţin de drept profesiei noastre”.

Rabinul Joseph Polak, supravieţuitor al Holocaustului și profesor de drept al sănătăţii, consideră că atlasul este „o enigmă morală”, fiindcă derivă dintr-un „rău real, dar poate fi folosit în slujba binelui”.

Mii de copii ale atlasului au fost vândute în întreaga lume, lucrarea fiind disponibilă în cinci limbi.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro