Isus în carne și oase

Devoțional zilnice

Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” – Matei 25:40

Fiica mea, Rachel, are suflet milos. Cum atrag unii câinii vagabonzi, aşa îi atrage ea pe toţi elevii năpăstuiţi de la şcoala unde învaţă. Ei par a simţi că ea îi va scoate de la ananghie. Aproape că nu există după-amiază în care cineva să nu o roage să-l ducă cu maşina până într-un loc. Ba odată, unul dintre prietenii ei a sunat-o noaptea târziu, în stare de ebrietate, ca s-o întrebe dacă putea să-l ducă cu maşina acasă, pentru că afară era foarte frig. Rachel nu şi-a luat încă permisul de conducere şi nu poate să le facă aceste servicii decât cu ajutorul meu, al tatălui ei sau al fratelui ei. Într-o seară, prietenul ei Zach a sunat-o şi a întrebat-o dacă putea să-l ia cu maşina de la serviciu şi să-l ducă acasă pentru că avea o migrenă şi simţea că nu putea merge pe jos în seara aceea friguroasă. Eu n-am putut s-o ajut fiindcă lucram şi i-am sugerat să apeleze la fratele ei. Când am văzut să nu se aude nicio mişcare prin casă, m-am dus la ea şi am întrebat-o ce-a zis fratele ei.

– Nu vrea să meargă, mi-a spus ea, şi nu am niciun ban ca să-i dau să mă ajute, îmi place să cred că asta a fost doar o exagerare! Sper că fiul meu nu este chiar atât de mercantil, dar n-am avut atunci energia necesară să fac cercetări, aşa că i-am spus să-şi ia geaca şi să mergem. Pe drumul înapoi spre casă, după ce făcusem fapta bună, Zach i-a trimis un mesaj: „Eu nu cred în Dumnezeu, dar, Dumnezeu să vă binecuvânteze! A fost foarte drăguţ din partea voastră să mă duceţi acasă cu maşina.” I-am spus în glumă lui Rachel să-i răspundă: „Păi cine crezi că ne-a trimis?” Obişnuiam să cred că nu merită să faci o faptă bună sau să porţi o discuţie decât dacă „beneficiarul” acceptă mesajul Evangheliei. Adevărul este însă că orice gest de bunătate, orice secundă în care îi asculţi pe oameni, orice manifestare a compasiunii şi a purtării de grijă este mesajul Evangheliei. Nu avem de ce să găsim o metodă de a-L introduce pe Isus în acţiunile noastre de evanghelizare pentru că El este deja acolo, prin noi. Atunci când îi dăm ajutor cuiva, noi suntem pentru el Isus în carne şi oase, îl reprezentăm pe Isus înaintea lor în aşa mod încât să II poată vedea, auzi şi atinge. Chiar şi cel mai împietrit om va reacţiona într-un fel sau altul în faţa lui Isus, pentru că până şi cei posedaţi de demoni îl recunosc.

Noi nu i-am vorbit niciodată lui Zach despre Dumnezeu, însă este clar că el s-a gândit la Dumnezeu în urma gestului nostru de bunătate. Dumnezeu nu va pierde niciodată ocazia de a ajunge la inima unui om; să-I dăm cât mai multe ocazii de acest fel prin fiecare cuvânt şi faptă a noastră!

Celeste Perrino-Walker

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit