Iubirea din inima copilului meu

Devoțional zilnic 25 martie 2020

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. 1 Ioan 4:8

O privesc cum îşi înveleşte cu atenţie bebeluşul în pătuţ. Trage cu delicateţe păturica pentru a-l acoperi. Zâmbeşte, apoi îşi înclină capul pentru rugăciune. Când termină, iar eu mi-am şters o lacrimă din colţul ochilor, o aud ridicându-se şi îndreptându-se spre mine.

— Mami, ce avem la prânz?

Scumpa mea fetiţă de cinci ani şi-a încheiat pentru moment atribuţiile de mamă. Păpuşa ei va sta în pătuţ până când ea va decide că are nevoi de împlinit.

Pregătesc mâncarea pentru prânz şi o aduc la masă. Ne plecăm capetele, iar eu aştept cu răbdare în timp ce ea adaugă la rugăciunea noastră o mulţime de cerinţe, lucruri micuţe care sunt importante pentru ea, ceea ce înseamnă că vor conta şi pentru Tatăl ceresc. Începem să mâncăm şi să discutăm.

— Mami, Isus a plâns când a fost bebeluş?

— Da, draga mea, sunt sigură că a plâns. Toţi bebeluşii plâng pentru a le spune mamelor lor că au nevoie de ceva.

— A căzut vreodată Isus când alerga şi S-a lovit, aşa cum am păţit eu ieri?

— Da, draga mea. Sunt sigură că S-a julit la genunchi, la fel ca tine.

— A fost Isus luat în râs când mergea la şcoală?

Această întrebare mi-a frânt inima. Chiar în săptămâna anterioară, fiica mea fusese jignită de ceilalţi din cauza păpuşii. O răniseră şi la fel şi pe mine.

— Sunt sigură că la un moment dat au fost şi huligani pe lângă El. Sunt sigură că inima Măriei, mama Lui, a fost frântă, cam la fel cum mă doare şi pe mine atunci când te văd tristă.

— A fost Isus vreodată singur?

Mă uit în ochii ei căprui şi observ că i se învârt rotiţele.

— Da, draga mea, Isus a fost şi singur câteodată.

— Înseamnă că Dumnezeu trebuie să ne iubească foarte mult, nu-i aşa, mami?

— Da, draga mea, îi răspund şi, după ce îmi şterg lacrimile, adaug: Da, Dumnezeu este El însuşi Dragoste.

Ea zâmbeşte la mine. E zâmbetul cuiva care ştie. Ochii ei căprui sclipesc – iubirea lui Dumnezeu e în inima fetitei mele.

Îţi mulţumesc, Tată, pentru faptul că copiii mei pot vedea dragostea Ta! Îţi mulţumesc că ei Te iubesc ca răspuns la dragostea Ta!

Kimberley Tagert-Paul

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro