Jocul increderii

Devoțional zilnice 14 ianuarie 2019

Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. (Proverbe 3:5-6)

 
Am citit de curând o întâmplare adevărată despre un antreprenor care se grăbea la o întâlnire de afaceri și în timp ce își repeta discursul în mintea lui, a fost nevoit să oprească la lumina roșie a semaforului într-o intersecție foarte aglomerată. Atenția i-a fost atrasă de un cuplu de tineri orbi, care traversau intersecția printre mașinile care claxonau din toate părțile, ținându-se unul de altul. Bărbatul ține de mana un băiețel, în timp ce mama strângea la piept un bebeluș. Fiecare avea un băt alb, cu care pipăiau în fața lor încercând să treacă de obstacole. În loc să o ia pe zebră, ei au luat-o pe diagonală chiar spre mijlocul intersecției, fără să-și dea seama de pericolul în care se aflau. Povestitorului îi era teama deoarece nu știa dacă ceilalți șoferi își dau seama de ce se întamplă. În timp ce privea din locul din care trebuia să pornească în curând și-a dat seama că se petrece un miracol. În acel moment toate mașinile s-au oprit, nimeni nu a strigat sau claxonat, iar timpul părea că s-a oprit din loc. Atenția tuturor era atrasă de cuplul care traversa. La un moment dat unul dintre șoferii aflați în trafic a reacționat scoțând capul pe fereastră și încercând sâ îi ghideze strigând: “luați-o la dreapta” iar alții i s-au alăturat încercând să-i ghideze strigându-le în cor direcția de urmat. Având încredere în strigătele șoferilor îngrijorați au reușit să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când au urcat pe trotuar se țineau tot de braț iar expresia chipului lor emana liniște. Fără panică sau îndoială ei au mers înainte până și-au atins ținta neștiind pericolele care îi pasc. Obstacolele lor au fost 8 rânduri de mașini care se pregăteau să vină spre ei.

Din povestirea aceasta am învățat cât de des uităm să apreciem darurile cu care am fost înzestrați, să ne uitam în jur și să ajutăm pe cei aflați în nevoie, să cred că Dumnezeu în ciuda problemelor care vin și încearcă să mă doboare El găsește o cale să mă conducă și chiar dacă uneori nu voi vedea drumul El îmi va trimite persoanele potrivite care să mă îndrume spre casă. Trebuie doar să asculți vocea Lui care îți va spune încotro să o apuci. “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”. Proverbe 3: 5-6
 

Szasz-Gerocs Gertrud Laura, Coordonator Exploratori Cluj-Napoca

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro