Lasă durerea în urmă!

Devoțional zilnic

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă toată lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14:27

Durerea este o parte a vieţii. Din păcate, durerea nerezolvată ne împiedică să fim oameni întregi şi mulţumiţi. Poate nici nu ne dăm seama de aceste dureri de fiecare zi, dar când cineva atinge respectivul punct dureros, reacţionăm.

Când copiii mei erau destul de mici, mi-am dat seama că durerea unei anumite relaţii încă mă afecta.

Purtam cu mine întrebări fără răspuns, frustrări, dureri, chiar şi furie, iar aceste poveri deveneau din ce în ce mai grele.

Când mi-am cercetat suferinţa, am realizat că mi-am însuşit următorul mesaj: Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, dacă studiezi şi te rogi destul, nu ar trebui să ai probleme. Credeam că, dacă sunt intr-adevăr umplută cu Duhul Sfânt, trăirile mele vor fi mereu în ordine şi relaţiile mele vor fi mereu reuşite. Totul ţinea de mine.

Totuşi această situaţie nu părea a se rezolva. În momentele mele de introspecţie mi-am dat seama că irosesc prea multă energie încercând să realizez lucruri imposibile şi că îmi rămânea din ce în ce mai puţină energie pentru familie. Aşa că am scris cea mai grea scrisoare din viaţa mea. Mi-am prezentat percepţia asupra situaţiei, mi-am exprimat dorinţa de a continua relaţia şi nevoia de a-i pune pe primul loc pe soţul şi copiii mei.

Exista un potenţial de pierdere, dar trebuia să-mi asum riscul. Mi-a fost extrem de frică să lipesc plicul, să scriu adresa şi să îl pun în cutia poştală. Nu eram obişnuită să fiu directă în gestionarea unor probleme majore. De mică am fost învăţată să nu tulbur liniştea, să nu vorbesc despre lucruri sensibile. Totuşi faptul că am trimis acea scrisoare mi-a dat un simţământ de pace. Lăsând trecutul în urmă, am început să mă vindec.

Îmi amintesc că i-am chemat pe Marci şi pe Ryan. Când au ajuns aproape de mine, i-am pupat şi i-am îmbrăţişat spunându-le cât de mult îi iubesc şi cât de mult îmi place să fiu mama lor. Nu au înţeles ce se petrecea, dar le-a plăcut!

Doamne, Îţi mulţumesc că îmi oferi pace în momentele dureroase!


Susan Murray

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit