Devoțional zilnic

Lăudat să fie Domnul!

Și tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” (Neemia 8:6)

Ascultă versiunea audio aici.

Dumnezeu spune prin psalmist: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela mă proslăvește.” Închinarea față de Dumnezeu constă în principal din laudă și rugăciune. Fiecare urmaș al lui Hristos trebuie să fie angajat într-o astfel de închinare. Nimeni nu poate cânta, nu poate aduce mărturie și nu se poate ruga delegând pe altul să facă lucrurile acestea în locul lui. De obicei există prea multe mărturii mohorâte în cadrul serviciilor sociale [adunări de rugăciune], auzindu-se mai mult murmurări decât recunoștință și laudă.

Când cuvântul lui Dumnezeu a fost rostit către evreii din vechime, Domnul i-a spus lui Moise: „Și tot poporul să zică: «Amin!»” Acest răspuns, care trebuia să vină din adâncul sufletelor lor, era cerut ca o dovadă că ei au înțeles cuvântul rostit și că a fost interesant pentru ei.

Când chivotul Domnului a fost adus în cetatea lui David și s-a intonat un psalm de bucurie și biruință, tot poporul a spus: „Amin!” Iar David a avut simțământul că a fost pe deplin răsplătit pentru munca și preocuparea sa. (…)

Există prea multă formalitate în biserică… Noi ar trebui să fim atât de bine conectați la Sursa luminii, încât să putem fi canale de lumină către lume. Domnul dorește ca pastorii Săi, care propovăduiesc cuvântul, să fie umpluți cu viață prin Duhul Său cel Sfânt. Iar oamenii care ascultă acest cuvânt să nu stea indiferenți și nepăsători, fără să reacționeze în vreun fel la ceea ce s-a spus. Spiritul lumii a paralizat într-atâta spiritualitatea acestor oameni, încât pentru ei tema cea prețioasă a mântuirii nu mai prezintă interes. (…) Acești oameni nepăsători și posaci au ambiție și zel când este vorba de treburile lumești, însă lucrurile de importanță veșnică nu le preocupă mintea și nici nu-i interesează așa cum îi interesează lucrurile lumești. (…)

Creștinii roditori au o legătură continuă cu Dumnezeu și sunt preocupați de lucrurile lui Dumnezeu. Adevărul și iubirea lui Dumnezeu constituie subiectul meditației lor. Ei s-au înfruptat din cuvintele vieții, iar când le aud rostite de la amvon, ei pot spune ca cei doi ucenici care călătoreau spre Emaus când Hristos le explicase profețiile privitoare la Sine: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?”

Toți cei care sunt în legătură cu lumina vor lăsa ca lumina lor să strălucească în lume și, prin mărturia lor, vor aduce laudă lui Dumnezeu, iar inimile lor vor deborda de mulțumire. – Review and Herald, 1 ianuarie 1880