Lecții din cocina de porci

Devoțional de seară

Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-!. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească. – Luca 15:22-24

Ce poveste bine cunoscută, care are implicaţii în relaţiile de familie – în special asupra modului în care părinţii se raportează la copiii rătăcitori. Ce lecţii putem învăţa despre tatăl din această pildă? Deja ştim că Dumnezeu, reprezentat în această pildă de tată, este plin de grijă. Prima lecţie pe care o învăţăm este că tatăl i-a permis fiului să ia o decizie greşită atunci când fiul risipitor s-a dus la tatăl lui şi i-a cerut partea lui de moştenire. Tatăl nu l-a oprit pe fiul să plece. El nu trebuia să îi dea partea lui fiului, deoarece, sincer, fiul nu avea nicio parte. El locuia în casa tatălui său, mânca mâncarea tatălui său şi dormea în patul pe care tatăl său i-l dăduse.

A doua lecţie pe care o învăţăm din această pildă este că uneori Dumnezeu trebuie să ne permită să intrăm în cocina de porci. În această poveste, tânărul a risipit toţi banii tatălui său şi după aceea a ajuns la cocina de porci. Totuşi, putem învăţa lecţii şi la cocina de porci! Acolo, fiul risipitor şi-a dat seama cât de neajutorat era. El crezuse că nu avea nevoie de tatăl său sau de stăpânii săi. El credea că îşi dorea să fie autonom, dar lângă cocina de porci a hotărât să renunţe la autonomia lui şi să meargă acasă.

O a treia lecţie din această pildă prezentată de Hristos este că, deşi tatăl nu l-a salvat pe fiu, întotdeauna i-a purtat de grijă. L-a aşteptat cu nerăbdare acasă. De ce? Pentru că îl iubea. El nu s-a supărat că fiul, în mod egoist, îşi ceruse partea sa de avere. Nu s-a supărat că a plecat fără a-i spune încotro merge. Nu s-a supărat că nu mai păstrase legătura cu el. El l-a căutat pe fiul lui deoarece îl iubea şi dorea ce era mai bun pentru el, iar asta ne conduce la ultima lecţie.

Când fiul s-a întors acasă, tatăl a sărbătorit! Tatăl nu l-a mustrat spunându-i: „Ţi-am zis eu!” El a alergat în întâmpinarea fiului său, fără să îi pese că acesta era murdar şi mirosea urât. De ce? Pentru că îşi iubea fiul. Aşa că atunci când băiatul s-a întors acasă (după ce şi-a venit în fire), tatăl a sărbătorit întoarcerea lui printr-o petrecere. El l-a pus din nou în poziţia lui de la început şi a avut încredere în el.

Noi slujim unui Dumnezeu puternic, reprezentat de tatăl din această pildă. El nu le reaminteşte constant că „ar fi trebuit să…” atunci când copiii Săi risipitori se întorc acasă. El doar sărbătoreşte. Ah, ce bine ar fi să fim şi noi astfel de părinţi!


Edith C. Fraser

Leave a CommentSubmit