Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi și s-a rugat cu stăruință să nu plouă și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, și cerul a dat ploaie și pământul și-a dat rodul. (Iacov 5:17-18)
Din experiența lui Ilie putem învăța lecții importante. Când se afla pe muntele Carmel înălțându-și rugăciunea pentru ploaie, credința sa a fost pusă la încercare, însă el nu a încetat să-și prezinte cererile înaintea lui Dumnezeu. De șase ori s-a rugat el cu stăruință și, cu toate acestea, deși nu era niciun semn că cererea sa a fost ascultată, cu credință puternică, el și-a înălțat din nou rugăciunea către tronul harului. Dacă ar fi renunțat, descurajându-se după a șasea rugăciune, el nu ar fi primit răspuns… Avem un Dumnezeu a cărui ureche nu este surdă față de cererile noastre și, dacă punem la încercare cuvântul Său, El ne va onora credința. El dorește ca interesele noastre să fie întrețesute cu ale Lui, și atunci El ne poate binecuvânta în siguranță; căci slava nu trebuie să ne-o atribuim nouă atunci când primim binecuvântarea, ci toată lauda trebuie să I-o aducem lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre de prima dată când strigăm către El; căci, dacă ar face astfel, noi am putea considera că ni se cuvine să avem dreptul la toate binecuvântările și favorurile pe care ni le-a acordat. În loc să ne cercetăm inima pentru a vedea dacă mai există ceva rău în ea, dacă mai este vreun păcat îngăduit, noi am deveni nepăsători și nu am fi conștienți că suntem dependenți de El și că avem nevoie de ajutorul Său.
Ilie s-a smerit într-atât încât nu și-a atribuit lui însuși slava. Aceasta este starea în care trebuie să ajungem pentru ca Domnul să ne asculte rugăciunea; căci după aceea lauda I-o vom aduce Lui.
Trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu fie că există vreo manifestare a simțămintelor, fie că nu. Obișnuiam să-I cer lui Dumnezeu să-mi dea o trăire emoțională, dar nu mai fac acest lucru acum… Ca și Ilie, îmi înalț cu stăruință rugăciunea către tronul harului și, când Domnul vede că eu sunt conștientă de ineficiența și slăbiciunile mele, binecuvântarea apare. (…)
Mi-am încredințat sufletul lui Dumnezeu ca unui Creator credincios și știu că El va păstra ce I-am încredințat până în ziua aceea. (…)
Să-L lăudăm cu inima, cu sufletul și cu glasul nostru. Dacă cineva și-a pierdut credința, să-L caute astăzi pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a promis că, dacă Îl vom căuta din toată inima, Se va lăsa găsit de noi. – Review and Herald, 9 iunie 1891