Letargie spirituală

Devoțional zilnice

Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. – Apocalipsa 3:18

Adventiștii de ziua a șaptea de la început s-au identificat pe ei înșiși cu credincioasa biserică Filadelfia (Apocalipsa 3:7-13). Ei au privit pe adventiștii păzitori ai duminicii ca pe căldicica biserică Laodiceea (Apocalipsa 3:14-22) și pe neadventiști ca pe biserica moartă Sardes (Apocalipsa 3:1-6). Pe la mijlocul anilor 1850, păzitorii Sabatului au ajuns la concluzia că ei erau laodiceeni, și nu Filadelfia.

Pe 20 noiembrie 1855, Ellen White a primit o viziune cu privire la letargia spirituală care domnea în biserică la acel timp. Conţinutul viziunii a fost publicat în Mărturii pentru comunitate, vol. 1 (pp. 113–115), unde a afirmat cu empatie: „Am văzut că Spiritul Domnului Se îndepărta din biserică.” Printre motivele pentru o așa condiţie deplorabilă, ea a punctat (1) încrederea în raţiunea omenească, în locul unei încrederi neclintite în Dumnezeu, (2) spiritul înălţării de sine și al independenţei, în locul umilinţei și unităţii, (3) lăcomia acumulării de proprietăţi personale, în loc de a susţine financiar cauza lui Dumnezeu, (4) complacerea în cheltuieli inutile pentru satisfacerea sentimentelor, gusturilor, apetitului și a ochilor și (5) pierderea spiritului de tăgăduire de sine și de sacrificiu.

Timpul și circumstanţele s-au schimbat semnificativ. Biserica este cu mult mai solidă și mai prosperă acum decât a fost în zilele de la începutul Mișcării advente. Dar cum stăm noi astăzi din punct de vedere spiritual? Suntem noi mai consacraţi decât erau pionerii atunci? Ar fi posibil ca unele dintre cauzele menţionate mai sus pentru letargia spirituală să se găsească și între noi?

Ori de câte ori dăm vina pe alţii pentru problemele spirituale cu care ne confruntăm în mijlocul nostru, într-un fel sau altul ne îndreptăţim singuri. Dacă cu adevărat dorim să depășim condiţia noastră de laodiceeni căldicei, fiecare ar trebui să înceteze să mai acuze „biserica” pentru această condiţie și să se întrebe în umilinţă: Care parte a mesajului laodiceean mi se aplică mie direct? Adu-ţi aminte, adevărata redeșteptare și reformă este o chestiune profund personală. Schimbă radical punctul central al vieţii tale spirituale de la mândrie centrată pe sine la umilinţă centrată pe Hristos!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit