Limite si consecinţe

Devoțional zilnic 15 aprilie 2020

Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. Proverbele 19:18

Stând şi chinuindu-se să-şi menţină echilibrul pe un picior, care îi tremura, copilul meu de aproape doi ani testa limitele. Cărămizile din vatra şemineului de la nivelul podelei se aflau dincolo de ce-i era permis, iar el ştia asta, totuşi era foarte tentant să întreacă limita. Deşi mai încercase să îşi folosească degetul şi suportase consecinţele, trebuia să îşi confirme însă că toate părţile corpului său se supuneau aceleiaşi reguli. Trecând cu piciorul peste cărămizi, şi-a coborât degetul mare de la picior, apoi şi-a ridicat privirea pentru a se uita la mine. În momentul acela s-a dezechilibrat şi a călcat apăsat pe cărămizile de dedesubt. Expresia feţei lui mi-a transmis că deja simţise consecinţele acţiunilor lui. Din nefericire, am ştiut că trebuia să întăresc regula, pentru siguranţa lui, deoarece disciplina şi corecţia la această vârstă mică sunt de o importanţă critică pentru dezvoltarea caracterului şi, în final, a mântuirii lui, conform cu Proverbele 19:18.

Cât de des testăm limitele cu Dumnezeu, poate chiar riscându-ne mântuirea? Probabil mult mai des decât am dori să recunoaştem. Vrem să ne ştim limitele, dar, în acelaşi timp, încercăm să scăpăm cu cât mai mult dincolo de linie. Poate pentru că dorim să facem doar ceea ce vrem noi sau poate pentru că credem că ştim ce ne va aduce fericire. Oricare ar fi motivul, natura noastră umană şi imperfectă se aseamănă cu a copiilor noştri.

La fel cum regula familiei noastre de a nu sta pe cărămizile şemineului a fost instituită pentru siguranţa noastră, Dumnezeu ne-a oferit reguli pentru a ne feri de cădere. Cât de trist trebuie să fie El când este nevoit să ne pedepsească atunci când testăm limitele şi facem alegeri care ne duc departe de El şi de măreţul dar al salvării, un dar pentru care El a plătit preţul suprem!

Tată ceresc, Te rog, binecuvântează-mă astăzi cu recunoştinţă pentru regulile Tale, având încredere că Tu ştii ce este mai bine pentru mine! Ajută-mă să nu trec limita şi îndrumă-mă în aplicarea corecţiei copilului meu cu discernământ, dragoste şi având în vedere ţinta de a-l conduce spre Tine! îţi mulţumesc că îmi asculţi rugăciunea!

Karen Barnett

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro