M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. – 2 Timotei 4:7,8
Era o zi perfectă pentru maratonul din 2007, din San Diego, California.
Henry, soţul meu, alerga din nou la maraton! Cu o seară înainte îşi trata piciorul rănit. Am fost ispitită să îl descurajez să mai participe la cursă. Dar, ştiindu-i determinarea, m-am abţinut. Stând în tribună împreună cu mulţimea care aclama, mi l-am imaginat pe Henry şchiopătând la linia de final din cauza problemei la picior, care recidivase. Pentru a-mi linişti temerile, m-am concentrat pe cursă, ovaţionând în timp ce alergătorii treceau pe lângă mine.
Era o atmosferă de sărbătoare, organizatorii felicitându-i pe cei care reuşiseră să treacă linia de final. Se auzea muzică, „Celebrate Good Times, C’mon!” şi „We Are Family”, pe fundal se auzeau ovaţii şi alergătorii au trecut în linie dreaptă pe lângă tribune în efortul lor de a-şi atinge ţinta. Mulţi alergători erau costumaţi. Unii erau îmbrăcaţi ca Elvis sau alte personaje Disney. Tricourile de culoare mov erau ale celor din Leukemia and Lymphoma Society Team in Training. Privind la acest grup, am observat un alergător cu un tricou pe care scria „antrenor”. El alerga alături de un membru al echipei care avea probleme, încurajându-l în timp ce parcurgeau împreună ultimul kilometru al cursei. De câteva ori, antrenorul a alergat la mulţimea de alergători pentru a-i încuraja pe unii membri care aveau nevoie de încurajare. Acest gest de muncă în echipă a putut fi observat pe tot parcursul cursei.
Apoi l-am văzut pe Henry trecând linia de sosire cu zâmbetul pe buze. Oare de ce mă îngrijorasem eu atâta?
Eu alerg maratonul vieţii mele. Îmi imaginez mulţimea de tovarăşi creştini care mă ovaţionează în cursa spre linia de final. Aud glasul Tatălui meu care spune: „Se apropie Evelyn din California.” Dar mai cad pe cale, luptându-mă să ajung la ţinta finală.
Apoi Isus, Antrenorul meu, mă prinde de mână şi mă încurajează blând: „încă puţin, câţiva paşi şi ai ajuns! Vom alerga împreună.”
Trecând linia de sosire, aud varianta cerului pentru piesa „Celebrate Good Times, C’mon!” Restul mulţimii se alătură cu cântecul „We Are Family”, în timp ce unul de-al lor mai termină cursa.
Evelyn Porteza-Tabingo