Locul tău

Devoțional zilnic 25 noiembrie 2019

Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Ioan 14:1-3

Ai participat vreodată la un concert? Ți-ai dorit să fii aproape de cei care cântă, să-i auzi, să-i poți vedea și să fii conectat la ei cât mai direct? Cum te-ai simțit când ai ajuns și toate locurile erau ocupate? Dar atunci când cineva a mers mai înainte și ți-a rezervat loc? Nu-i așa că ai simțit liniște și siguranță?

Din nefericire în lumea noastră, atunci când cineva primește un loc, în mod aproape sigur altcineva nu mai poate primi. Pe pământ pentru ca cineva să câștige, altcineva trebuie să piardă; pentru ca tu să ai un loc, altcineva trebuie să stea în picioare sau afară.

Dar, din fericire,  în lumea lui Dumnezeu lucrurile sunt total diferite; El poate pregăti și rezerva un loc fiecăruia. Promisiunea Lui este una foarte sigură, fiindcă El este singurul care poate crea locuri, nu este nevoit să dea afară pe cineva. Așadar, de ce să nu primim acest cadou special?

Daniel Chirileanu

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro