Lucrând împreună cu Hristos

Devoțional zilnic

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. (Evrei 6:10)

Domnul Hristos Şi-a identificat interesul cu omenirea în suferință și, în timp ce El este neglijat în persoana alor Săi care sunt în nevoie, toate adunările noastre, toate întâlnirile noastre în diferite scopuri, toată mașinăria care este pusă în funcțiune pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu va fi de puțin folos.

Toți cei care vor să fie sfinți în ceruri trebuie mai întâi să fie sfinți pe pământ. Ei nu vor umbla în lumina propriului lor foc, ei nu vor lucra ca să fie lăudați, nu vor rosti cuvinte ca să-i ridice în slăvi și nici nu vor ridica degetul ca să condamne și să oprime; ci vor urma lumina vieții, vor răspândi lumină, mângâiere, speranță și curaj chiar către aceia care au nevoie de ajutor, nu de critică sau ocară. (…)

Lumina bogată și clară care a strălucit pe cărarea noastră ne-a conferit avantaje, și noi trebuie să folosim orice ocazie pentru a face binele. Domnul Hristos a venit din curțile regale din ceruri să caute și să salveze pe cei pierduți, și aceasta trebuie să fie lucrarea noastră. Zelul pe care îl manifestăm în direcția aceasta va arăta măsura dragostei noastre pentru Domnul Isus și semenii noștri, măsură a eficienței noastre și a spiritului nostru misionar.

Fiecărui membru al bisericii îi este încredințată o lucrare, iar sfințirea lor se va vedea în eficiența, altruismul, zelul, curăția și chibzuința cu care își îndeplinesc lucrarea. Cauza lucrului pentru oameni și religia nu trebuie să dea înapoi. Din partea acelora care au primit multă lumină și au multe avantaje se așteaptă ca ei să progreseze.

Biserica trebuie să fie o biserică lucrătoare dacă vrea să fie o biserică vie. Nu trebuie să se mulțumească doar să țină ce îi aparține împotriva forțelor întunericului și păcatului, să nu se mulțumească doar cu pași lenți, ci trebuie să poarte jugul lui Hristos și să țină pasul cu Conducătorul, câștigând noi adepți pe cale.

Când suntem cu adevărat ai lui Hristos, inimile noastre vor fi pline de blândețe, bunătate, amabilitate, deoarece Domnul Hristos ne-a iertat păcatele. Ca niște copii ascultători, noi vom primi și asimila preceptele pe care El ni le-a dat și vom participa la rânduielile pe care El le-a instituit. Vom căuta continuu să obținem o cunoaștere a Lui. – Review and Herald, 1 mai 1913

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit