Lui Țofar îi sare muștar(ul)…

Devoțional zilnice 22 august 2018

Elifaz…, Bildad… și Țofar s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. (Iov 42:9)

Se ştie că, în timpurile de demult, numele primite la naştere aveau întotdeauna o semnificaţie şi, un lucru foarte important, chiar îşi puneau amprenta asupra caracterului purtătorului.

Aşa se face că prietenul nostru Ţofar era posesorul unui nume plin de semnificaţie. L-am numit „prietenul nostru”, pentru că îl vom „devora” şi noi puţin, cum a făcut şi el cu prietenul său Iov.

Nu putem şti motivele care au stat la baza alegerii emblematicului apelativ, dar cunoaştem atât semnificaţia, cât și punerea „în valoare” a caracteristicilor sonorului nume. Ţofar, care şi în limba română sună destul de strident, în aramaică ar constitui un nume destul de onomatopeic: „Ciripind”, „Trezindu-se devreme”, sau, într-o notă mai puţin muzicală, dar nu neapărat mai inspirată, „Mişcare circulară”, „Coroana”, „Cel ce sare”. Cu o astfel de „zestre” etimologică, pare explicabilă evoluţia abruptă, aproape mortală a vajnicului apărător al dreptăţii şi chiar al lui Dumnezeu, cu riscurile de rigoare ale unei intervenţii nechibzuite.

Astfel, în capitolele 11 şi 20 din cartea lui Iov, putem urmări evoluţia impetuoasă şi incriminatorie a lui Ţofar. Respectând caracteristicile numelui său, acesta se trezeşte vorbind (ciripind) vrute şi nevrute, sărind ca ars şi învârtindu-se vitejeşte în jurul propriei neînțelegeri. Ambele discursuri au fost marcate de acelaşi spirit al bine cunoscutei vorbe înţelepte: „Fiecare pasăre pe limba ei piere.” Din fericire, ca să nu se întâmple totuşi aşa, însuşi Iov, prietenul lor neînțeles, a cerut iertarea lui Dumnezeu pentru ei.

Aviz ţofarilor de pretutindeni: doar adevărul și dragostea ne pot scoate din cercul îngust al neînțelegerii și încăpățânării spre lumina adevăratei cunoașteri a lui Dumnezeu și a celorlalți!

Delia Drăghici, colportor, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro