Lumea arabă a început să renunţe la religie

Numărul arabilor care declară că nu mai sunt religioși este în creștere, arată cel mai amplu și cel mai profund sondaj efectuat pe acest subiect în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord.

Reţeaua de cercetare Arab Barometer s-a extins pe teritoriul a 10 ţări și pe teritoriile palestiniene, pentru a sonda opinia populaţiei arabe, între sfârșitul anului 2018 și primăvara anului 2019. Peste 25.000 de subiecţi au luat parte la sondaj și au răspuns la întrebări din mai multe categorii de teme, de la drepturile femeilor, la migraţie și de la chestiuni de securitate la sexualitate.

Cercetarea a constatat că faţă de anul de bază 2013, proporţia arabilor din regiunile analizate care se declară nereligioși a crescut de la 8 procente la 12 procente. Cea mai mare creștere se înregistrează la tinerii sub 30 de ani. Între aceștia, 18% se identifică drept nereligioși, singura excepţie fiind Yemen, unde categoria persoanelor nereligioase a scăzut numeric.

Singura ţară în care încrederea în liderii religioși s-a dublat în ultimii ani este Liban. În schimb, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Maroc, Libia și Palestina.

Încrederea în grupările islamiste, precum Hamas, Hezbollah și Frăţia Musulmană, a scăzut și ea dramatic în toate statele.

Majoritatea arabilor din regiune și-au declarat acordul faţă de dreptul femeilor de a deveni prim-ministru sau președinte de ţară. Algeria este o excepţie. Mai puţin de jumătate dintre algerieni consideră că accederea unei femei la o funcţie de conducere politică este acceptabilă.

Totuși, chiar dacă majoritatea arabilor cred că o femeie poate fi lider în stat, tot o majoritate (inclusiv dintre femei) consideră că, în familie, soţul trebuie să aibă întotdeauna decizia finală. Doar în Maroc procentul respondenţilor care consideră că soţul trebuie să fie întotdeauna cel care are ultimul cuvânt era sub 50%.

Între popoarele arabe, mai mulţi oameni sunt de acord cu practica uciderii pentru onoare, decât cu practicarea homosexualităţii. Nivelul de acceptare al homosexualităţii variază, însă doar între scăzut și foarte scăzut.

În Liban de pildă – ţară care are reputaţia de a fi liberală sub aspect social, în comparaţie cu vecinii săi – rata de acceptare a practicii homosexuale este de 6%. În schimb rata de acceptare a crimei din onoare – uciderea unui membru al propriei familii, de obicei o femeie, ca pedeapsă pentru afectarea reputaţiei – este acceptată de 8% din populaţia ţării.

În Iordania, procentul populaţiei care este de acord cu uciderea pentru onoare este de trei ori mai mare (21%) decât procentul celor care sunt de acord cu practicarea homosexualităţii (7%).

Sondajul a adresat și întrebări politice și a descoperit că cel puţin 60% dintre respondenţi sunt de părere că violenţa împotriva SUA este o consecinţă logică a intervenţiei americanilor în regiunile arabe. Acest sentiment este mai pronunţat în Liban, Palestina și Yemen, unde 75% dintre respondenţi sunt de această părere.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro