Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. – Matei 13:38
Predicarea Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu nu poate fi restricţionată de bariere geografice, etnice sau sociale. John Wesley (1703–1791), cofondatorul metodismului, era preot şi teolog anglican când a devenit un predicator itinerant care predica despre reînviorare. Având o diplomă academică de la Lincoln College, Oxford, el nu a fost limitat de graniţele unei parohii. Fără o parohie a lui şi nefiind binevenit în parohiile altor preoţi, Wesley predica în faţa unor mari mulţimi de oameni în câmp deschis.
Într-o scrisoare adresată lui James Hervey, din 20 martie 1739, John Wesley declara: „Acum nu am o parohie a mea şi probabil nu voi avea vreodată.” De aceea, „consider că întreaga lume este parohia mea; prin aceasta vreau să spun că în orice parte a lumii m-aş afla, consider că este corect şi de datoria mea să declar tuturor celor care sunt dornici să audă vestea bună a mântuirii.” Se spune că în timpul vieţii sale, Wesley a parcurs 400 000 km, în mare parte cu calul, şi a ţinut peste 40 000 de predici, dintre care majoritatea în aer liber.
Dar în 6 august 1777, Wesley i-a scris o scrisoare scurtă lui Alexander Mather, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la viitorul metodismului. El scotea în evidenţă faptul că mulţi dintre predicatori nu mai erau spirituali şi nu mai erau „vii faţă de Dumnezeu”, deveniseră „delicaţi, fără vlagă, cu frică de ruşine, trudă şi greutăţi”. El îşi încheia scrisoarea cu câteva cuvinte remarcabile: „Dă-mi o sută de predicatori cărora să nu le fie teamă de altceva decât de păcat şi care să nu îşi dorească altceva decât pe Dumnezeu, şi nu îmi pasă dacă aceştia sunt preoţi sau laici, aceştia vor zgudui porţile iadului şi vor stabili Împărăţia cerului pe pământ.” În calitate de creştini adventişti, noi suntem trimişi să predicăm întreita solie îngerească întregii lumi (Apoc. 14:6-12). Dar lipsa fervorii spirituale şi a pasiunii pentru suflete poate foarte uşor să pună în pericol misiunea noastră. Îţi poţi imagina cât de puternică ar fi mişcarea noastră dacă fiecare adventist de ziua a şaptea nu „s-ar teme de nimic altceva decât de păcat şi nu şi-ar dori altceva decât pe Dumnezeu” şi ar considera că lumea este parohia lui? Tendinţa noastră ca oameni este ca întotdeauna să aşteptăm mai mult de la alţii şi nu atât de mult de la noi înşine. Te rog, nu aştepta ca alţii să ia iniţiativa. Acest lucru trebuie să înceapă cu tine şi cu mine, chiar acum!