Mai aproape, tati!

Devoțional zilnic 15 februarie 2020

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Psalmii 73:28

Toţi ştim că ar trebui să ne hrănim şi să ne întărim relaţia cu Tatăl ceresc în fiecare zi, dar în această nebunie a vieţii este uşor să ajungem în situaţia de a scurta, sau chiar uita, timpul liniştit petrecut cu El. Cât de bun este Dumnezeu că ne aduce aminte, prin copiii noştri, ceea ce El doreşte pentru noi!

Într-o seară la cină, pe când avea doi ani, fiul meu s-a aplecat peste scaunul lui şi a zis: „Mai aproape, tati!” Mi s-a topit inima. Şi acesta avea să devină un motto când venea timpul mesei.

Câteva săptămâni mai târziu, într-o vineri, mă simţeam extenuat. Orele lungi de muncă îmi scurtaseră timpul petrecut cu băiatul meu şi de multe ori ajungeam acasă după ce el adormea deja. Mai mult, aveam o predică de pregătit pentru următorul Sabat şi încă nu ştiam despre ce să predic. Când am dat cu ochii de o cutie cu gogoşi, am mâncat una gândindu-mă că am nevoie de puţină energie. La scurt timp a început să mă doară capul, iar apoi am început să am greaţă. I-am spus şefului că mă duc acasă. Soţia şi fiul meu au fost uluiţi să mă vadă acasă aşa de devreme într-o zi vineri, arătând cum nu se putea mai rău. Andrew a alergat la mine şi a zis: „Vreau sus la tati.” M-a cam sfredelit la inimă, pentru că nu apucasem să petrec timp cu fiul meu toată săptămâna, dar nici nu prea voiam să îl iau în braţe. Cine vrea să-i dea o răceală sau un virus de gripă fiului său de doi ani?

Încercând să mă pregătesc pentru predica ce se apropia, nu am găsit în această întâmplare nimic liniştitor pentru suflet. Când, brusc, mi-a venit ideea. Dumnezeu îşi doreşte o relaţie mai apropiată cu mine. Totuşi, de multe ori, din cauza alegerilor mele egocentriste şi a lipsei de autocontrol, ajung să fiu extenuat, simţindu-mă rău şi neputând să mă apropii de Dumnezeu. Dar Tatăl meu ceresc caută în mod activ această relaţie mai apropiată cu mine.

Cât de recunoscător sunt că mă va accepta aşa cum sunt, frânt şi epuizat! Să lăsăm orice greutate şi să fugim la Tăticul nostru, căruia îi place când ne apropiem de El!

Dragă Tată, îţi mulţumesc că eşti un Tată cuprins de dor după copiii Săi! Ajută-mă să nu uit să mă apropii de Tine şi să mă ghemuiesc în braţele Tale!


Aaron şi Jennifer Martin

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro