Majoritatea românilor au o imagine bună despre Uniunea Europeană

Primul Eurobarometru realizat după alegerile europene arată că numărul românilor care au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană este în continuă creștere și situat oricum peste media europeană.

România se află, alături de Portugalia, pe locul 2, între cele 28 de state membre UE, la capitolul imagine pozitivă asupra Uniunii Europene, arată cel mai recent Eurobarometru. Circa 60% dintre români au o imagine bună despre Uniunea Europeană, comparativ cu o medie UE de 45.

Comisia Europeană, care a comandat sondajul, susţine că acesta a înregistrat, în toate domeniile, creșteri ale percepţiilor pozitive ale cetăţenilor faţă de Uniunea Europeană și că acestea sunt cele mai bune rezultate obţinute din iunie 2014, când Jean-Claude Junker a preluat șefia CE.

Încrederea și optimismul cu privire la viitor sunt la cel mai înalt nivel înregistrat din 2014 până astăzi, rămânând totodată mai ridicate decât încrederea în guvernele și parlamentele naţionale. Încrederea în UE a crescut în 20 de state membre. Cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în Lituania (72%), Danemarca (68%) și Estonia (60%). Peste jumătate dintre respondenţi „tind să aibă încredere” în UE în Luxemburg (59%), Finlanda (58%), Portugalia (57%), Malta și Suedia (ambele cu 56%), Bulgaria și Ungaria (ambele cu 55%), Irlanda, Polonia, Ţările de Jos și Cipru (toate cu 54%), România și Austria (ambele cu 52%) și Letonia și Belgia (ambele cu 51%).

Proporţia respondenţilor care au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană este de 45% la nivel european. La nivel naţional, aceasta a cunoscut creșteri în 23 de state UE, cele mai impresionante creșteri având loc în Cipru (47%, +11), Ungaria (52%, +9), Grecia (33%, +8), România (60%, +8) și Portugalia (60%, +7).

Majoritatea europenilor sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE (61%, +3 puncte procentuale), în timp ce doar 34% (-3) sunt pesimiști. Cei mai optimiști cetăţeni UE se află în Irlanda (85%), în Danemarca (79%), Lituania (76%) și Polonia (74%). La polul opus, cei mai pesimiști cetăţeni UE locuiesc în Regatul Unit (47%, faţă de 46%) și în Franţa (50%, faţă de 45%).

Eurobarometrul mai arată că 55% dintre europeni spun că sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează democraţia în UE, acesta fiind scorul cel mai mare înregistrat din toamna anului 2004 până în prezent, cu 5% mai mare decât în 2018 și, respectiv, cu 11% în plus faţă de primăvara anului 2014. Totodată, numărul celor „nesatisfăcuţi” a scăzut cu 5 puncte procentuale, până la 36 %.

Imigraţia rămâne principala preocupare la nivelul UE, cu 34% din menţiuni, în pofida unei scăderi puternice (-6 puncte procentuale faţă de toamna anului 2018). Alte griji cu o prezenţă pronunţată în rândul cetăţenilor europeni sunt: situaţia economică (18%, neschimbat), starea finanţelor publice ale statelor membre (18%, -1) şi terorismul (18%, -2), urmate de mediu — principala preocupare pentru 13% dintre respondenţi, înregistrând o creştere de 4 puncte procentuale.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro