Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul. – Ieremia 29:11
„Gata cu şcoala! De acum eşti fată mare, şi fetele mari nu mai studiază,” a declarat tatăl meu.
A fost cel mai trist lucru din viaţa mea, dar Dumnezeu avea un plan cu mine. O vecină creştină a venit în carmangeria noastră într-o dimineaţă pentru a cumpăra carne şi m-a văzut că tocam carne. În timp ce încercam să împing o bucată de carne în maşinăria mare, manuală, de tocat carnea (aparatele electrice nu erau disponibile la acea vreme), inelarul de la mâna stângă mi s-a prins puţin în acea maşină. De îndată a ţâşnit sânge din tăietură. Când a văzut sângerarea abundentă, vecina mea a încercat să mă ajute.
– De ce nu este la şcoală fata? l-a întrebat ea mânioasă pe tatăl meu. Acolo ar trebui să fie.
– Nu am bani să o trimit la şcoală, a răspuns tatăl meu.
Ziua următoare, vecina s-a întors şi m-a dus la o şcoală creştină afiliată bisericii ei. Nici şcoala şi nici biserica nu erau foarte departe. Directoarea a fost foarte bună şi grijulie, gândindu-se la modalităţi prin care puteam să îmi plătesc taxele şcolare. Apoi a venit cu o ofertă: „Ai fi dispusă să cureţi toaletele în fiecare zi după ore şi să faci curat la biserică o dată pe săptămână pentru a putea studia aici?”
Desigur că eram dispusă să fac acest lucru! La acea şcoală L-am cunoscut mai bine pe Isus şi dragostea Sa, prin grija plină de iubire a membrilor bisericii locale.
Câţiva ani mai târziu, două asistente medicale misionare din America ne-au vizitat şcoala. Ele lucrau la un spital creştin din Bagdad şi căutau elevi calificaţi care erau interesaţi să studieze asistenţa medicală. Surprinzător, eu am fost una din fetele alese! Astfel a început călătoria mea la picioarele lui Isus. Niciodată nu m-am gândit că voi fi atât de binecuvântată să văd cum viaţa mea se schimbă radical – de la carmangerie, la a primi educaţie ca asistentă medicală! Dacă nu era vecina noastră creştină, probabil că nu aţi fi auzit astăzi mărturia mea.
Dumnezeu mă iubeşte. El te iubeşte şi pe tine. Ai încredere în El, şi El te va conduce pe calea cea bună.
Acum am şaptezeci şi trei de ani. încă simt în fiecare zi mâna iubitoare a lui Isus, care mă conduce. Eu cred în făgăduinţa Lui, care spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).
Elizabeth Atamian