Micul dejun se bazează pe cojile teoriilor îmbătrânite de autoperfecționare. „Crede, crede în cine ești”, murmurăm în timp ce ne confruntăm cu o altă zi slabă și flămândă.
La prânz, negociem pierderi, încercând din greu să credem în continuare că „Suntem înțelepți, suntem calzi și suntem buni”. Dar conflictele cu colegii noștri și alergarea după copii de trei ani în toată casa neagă zicalele și bravura.
La cină, mergem să căutăm hrana ce ne aduce confortul, retragerea auto-indulgentă a tot ceea ce nu a funcționat în acea zi. „Nimeni n-ar fi putut aștepta mai mult de la mine decât aștept eu”, scandăm noi. Păcatele noastre erau doar calorii prostești – nimic semnificativ, ușor de explicat.
Există, fără îndoială, o modalitate mai bună. Isus ne-a învățat o evanghelie care nu ne cere să ne gândim mai bine despre noi înșine sau să ne imaginăm calități care nu au apărut niciodată. „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Rom 5: 8) spune Biblia. „ Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10).
Harul ne clădește încrederea în tot ceea ce dă Dumnezeu. „Eu sunt Pâinea vieţii”, spune Isus. „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (Ioan 6:35).
Aceasta este mana pentru fiecare zi – „nu eu, ci Hristos.”
Ai încredere în ceea ce dă El. Și rămâi în har. – Bill Knott
Bill Knott – este redactor al revistei Adventist Review. Articolul a fost publicat în numărul din 12 februarie 2021.
Traducere: Adina Păltineanu
Articolul Mană în pustia noastră apare prima dată în Redesteptare si reforma.