Mângâierea unei mame

Devoțional femei

Cum mângâie pe cineva mamă-sa, așa va voi mângâia Eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim! Isaia 66:13

Pe drumul cu mașina către pet-shop, fiica mea nu-și găsea locul de fericire în timp ce își imagina primul ei pește. Ajunsă acolo, s-a uitat la sute de ființe înotătoare înainte să găsească peștele preferat. Apoi a început să își urmărească peștele fosforescent strălucind în acvariul din dormitorul ei.

Din nefericire, peștele nu făcea la fel de bine. Mai târziu în aceeași zi, fiica mea a arătat cu degetul spre acvariu. Vedeam cum peștele își țuguia buzele, se îndrepta spre suprafața apei și scotea capul afară.

„E dansul morții”, a declarat solemn fiica mea. După câteva ore, peștele era mort. M-am uitat insistent la cadavrul portocaliu de pe pietrele roz nou-nouțe de pe fundul acvariului. Dorindu-mi din suflet să pot șterge tristețea de pe fața fiicei mele, m-am gândit la o tură rapidă până la pet-shop ca să înlocuiesc peștișorul.

Stând însă pe loc, am simțit că Dumnezeu îmi cere să rămân prezentă pentru fiica mea, lăsând-o să plângă tare și din tot sufletul; am îmbrățișat-o strâns, iar ea și-a lăsat capul pe umărul meu. Într-un final, suspinele ei s-au domolit, creând ocazia să discutăm despre experiența pierderii.

Ca multe mame, mi-aș dori să îmi protejez copiii de confruntările vieții cotidiene. Uneori viața arată altfel decât ne așteptăm. Relațiile se destramă. Banii se termină. Sănătatea dispare. Nesiguranța visurilor spulberate ne lasă cu sentimentul de neliniște.

În asemenea ocazii, am face bine să medităm la promisiunea făcută de Domnul nostru despre mângâierea celor care plâng. În Hristos, avem un Salvator care a îndurat măsura supremă de suferință cunoscută umanității. Sacrificiul Său pe cruce constituie un perpetuu semn de aducere-aminte cu privire la iubirea Lui statornică pentru toți oamenii.

Ca femei, putem fi sigure că Dumnezeu Se preocupă profund de toate nevoile noastre. În 2 Corinteni 1:3,4, ni se spune că Părintele îndurărilor ne mângâie, astfel ca să putem să îi mângâiem și noi pe alții. Faptul că împărțim cu Isus poverile noastre ne ajută să ne eliberăm din corzile și stresurile vieții. Pe măsură ce Isus ne umple inima cu balsamul Său vindecător, ne simțim înviorate și pregătite să îi slujim pe cei din jurul nostru.

Bronwyn Worthington

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit